Pentru punerea în valoare a locului în care a sihăstrit părintele Ilie Cleopa

IPS Calinic a oferit distincţii conducerii Direcţiei Silvice Suceava şi mai multor silvicultori

Mai mulţi silvicultori suceveni au fost decoraţi de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Calinic, vineri seara, după slujba de sfinţire a locului în care va fi ridicată Mănăstirea Vadu Negrilesei în apropiere de chilia în care a sihăstrit părintele Cleopa în anii ’50, pentru cinstirea memoriei unuia dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a odrăslit ţara noastră, a anunţat Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Potrivit sursei citate, la finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit binefăcătorilor şi susţinătorilor implicaţi în demersurile pentru începerea lucrărilor de construcţie a unei mănăstiri la Vadu Negrilesei distincţii de vrednicie, semn al preţuirii şi recunoştinţei pentru meritele deosebite în promovarea şi susţinerea valorilor creştin-ortodoxe româneşti.

Astfel, Ordinul „Crucea Bucovinei” a fost oferit „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii şi Comunităţii” lui Sorin Ciobanu, directorul Direcţiei Silvice Suceava.

Distincţia Ordinul „Muşatinii”, oferită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei şi altor vrednici ctitori de ţară şi neam”, a fost înmânată lui Emanuel-Iuliu Havrici, şef al Ocolului Silvic Stulpicani, lui Valerian Solovăstru, director tehnic al Direcţiei Silvice Suceava, şi lui Vasile Zamcu, primarul comunei Stulpicani.

Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” a fost oferit arhimandritului Ştefan Guşă, stareţ al viitorului aşezământ monahal, lui Cezar Tulbure, de la Direcţia Silvică Suceava, şi lui Vasile Popa, pădurar, întrucât au urmat exemplul oferit de „tânărul înţelepţit de Dumnezeu, care şi-a îndeplinit cu devotament slujirea sa şi şi-a fundamentat credinţa ortodoxă pe înţelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă şi cuvânt”.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor informează că, având în vedere anunţul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a începe lucrarea de canonizare a părintelui Cleopa Ilie, în anul 2021 s-a semnat un parteneriat între Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, păstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, şi Direcţia Silvică Suceava, condusă de directorul Sorin Ciobanu, prin care au fost începute lucrări de amenajare a chiliei, a locului dimprejur şi a drumului de acces spre aceasta.

La data de 2 decembrie 2021 au fost sfinţite chilia şi izvorul părintelui Cleopa din Munţii Stânişoarei.

Pentru a pune în valoare locul în care a sihăstrit părintele Ilie Cleopa, în anul 2015, la iniţiativa pădurarului Vasile Popa, s-a început restaurarea bordeiului părintelui, iar prin implicarea părintelui paroh Marius Drelciuc, a inginerului Cezar Tulbure şi a altor credincioşi din împrejurimi s-au adăugat troiţe şi alte lucruri pentru înfrumuseţarea chiliei şi a locului dimprejur. Totodată, s-au săvârşit şi slujbe de pomenire pentru părintele care s-a nevoit în aceste locuri în anii ’50 ai secolului al XX-lea. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: