Racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a binecuvântat mulţime de credincioşi din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

După mai bine de 650 km parcurşi în două zile de procesiune în cele cinci protopopiate ale Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor, racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a întors acasă, la Suceava, fiind aşezată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Catedrală şi Reşedinţă Mitropolitană a Moldovei timp de peste 150 de ani.

Bucurie, împlinire şi recunoştinţă s-a citit zilele acestea pe chipurile tuturor celor care s-au întâlnit cu Sfântul Ioan cel Nou pe străzile satelor şi ale oraşelor sau în bisericile şi mănăstirile eparhiei noastre. În cele peste 80 de localităţi care au primit vizita Sfântului Mare Mucenic grabnic ajutător şi făcător de minuni, credincioşii l-au întâmpinat cu emoţie şi lacrimi de fericire în ochi, uneori chiar îngenunchind pe asfalt sau iarbă, cu flori şi lumânări aprinse în mâini sau cu icoane dragi strânse la piept. Cei care au adunat în cartea vieţii mulţi ani dăruiţi de Dumnezeu, dar şi prunci de numai câteva săptămâni, părinţi şi copii, bunici, monahi şi monahii, cu toţii au fost îmbrăţişaţi deopotrivă de dragostea şi harul trimis de Tatăl Ceresc prin întâlnirea cu Sfântul Ioan cel Nou şi închinarea la cinstitele sale moaşte.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, delegaţia eparhiei, condusă de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, a poposit în aproximativ 35 biserici, mănăstiri sau răspântii de drum pentru un scurt moment de rugăciune, dăruindu-le drept mângâiere celor prezenţi flori care au însoţit racla sfântului, precum şi iconiţe care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe alături de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, icoană pictată special pentru evenimentele Anului Jubileu „Moştenirea muşatină – credinţă, cultură, istorie”.

Din delegaţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au mai făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, şi slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în frunte cu părintele stareţ, arhim. Serafim Grigoraş, pe parcurs alăturându-se şi protoierei ai Protopopiatelor Suceava I, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni.

Procesiunea din zilele de 24 şi 25 octombrie 2022 s-a încheiat cu un moment de rugăciune şi cu rostirea unui cuvânt de recunoştinţă adresat celor care au sprijinit acest demers prin rânduirea celor necesare pentru buna desfăşurare a evenimentului. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenţi şi despre bucuria şi emoţia celor care s-au întâlnit în aceste zile deosebite cu ocrotitorul Cetăţii Sucevei. (…)

Pentru al treilea an consecutiv, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat o procesiune cu moaştele sfântului ei ocrotitor, iar dacă în toamna anului trecut aceasta a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare şi pentru mângâierea şi întărirea credincioşilor în perioada de grea încercare, anul acesta Sfântul Ioan cel Nou a ajuns la parohiile şi mănăstirile eparhiei în semn de mulţumire pentru ajutorul şi mijlocirea rugăciunilor marelui mucenic înaintea lui Dumnezeu.

Procesiunea cu racla care adăposteşte cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, desfăşurată în zilele de 24 şi 25 octombrie 2022, a făcut parte din seria evenimentelor aniversare dedicate Anului Jubileu „Moştenirea Muşatină – credinţă, cultură, istorie”. Potrivit programului-cadru anunţat în luna martie a.c., la deschiderea evenimentelor aniversare dedicate Anului Jubileu, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfinţirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod şi a lui Ştefăniţă Voievod, o componentă importantă a vizat-o organizarea de procesiuni cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou atât în municipiul Suceava, cât şi în judeţul Suceava, la bisericile şi mănăstirile ctitorite de domni şi boieri din Ţara Moldovei. (fragmente, text adaptat) | IRINA URSACHI, Arhiepiscopia Sucevei.ro

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI