De-atâta corectitudine…

Încă de anul trecut i s-a vestit Planetei un film cum n-a mai fost despre o veche poveste: „Snow White and the Seven Dwarfs”, în care rolul prinţesei Albă-ca-Zăpada este jucat de o actriţă creolă. Aşadar… Ca să nu depăşesc limitele totodată foarte fine şi totodată foarte dure ce devin din corectitudine (politică, socială etc.), pentru mai toată lumea, astfel încât în soarta prinţesei să fie cuprinse cât mai multe persoane ori, altfel zis, din soarta ei fictivă cele excluse să fie cât mai puţine posibil. Ceva la care nu s-ar fi putut gândi fraţii Grimm (care, de altfel, au cules povestea din popor şi au restituit-o literar, precum s-a întâmplat pe la noi cu „Mioriţa” ori „Meşterul Manole”), până la urmă nişte inşi foarte încuiaţi la minte, căci credeau că se adresează doar unui public european… Potrivit clişeului, aştept „cu sufletul la gură” să văd noua ecranizare mai corectă faţă de celelalte anterioare (ori apoi altele, care ar putea să vină încă şi mai şi), curios bunăoară dacă prinţesa va fi rămas ce-a fost şi nu va fi devenit femeie de afaceri ori spălătoreasă de vase într-un restaurant, dacă mărul nu va fi devenit fruct de papaia, dacă, nu în fine, persoanele de statură mică n-au fost înlocuite, într-o idee, cu persoane supraponderale, harnice lucrătoare nu într-o mină de cărbune, ci într-un parc eolian. Pe de altă parte, da, ştiu că chipul lui Iisus arată fix aşa precum cel din icoanele în care e reprezentat în mod diferit sau din sufletul celui care crede în el! Dar încă mai departe, deşi mă străduiesc a fi un ins corect, după toamnă mă aştept la încă o iarnă cu fulgi albi de zăpadă, ca pe la noi. Şi cum mă gândesc că e imposibil să zboare, să cadă la Ecuator.