Vineri, pe data de 30 septembrie, la Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava au avut loc o serie de activităţi menite să serbeze „European School Sports Day”, după cum se precizează într-un comunicat de presă al şcolii remis mass media, fiind angrenaţi în desfăşurarea acestora elevi, de la cei mai mici, preşcolarii, până la cei mai mari, cei din clasa a 12-a. Ziua Europeană a Sportului Şcolar (ESSD) este o zi şcolară dedicată distracţiei, jocului împreună şi promovării activităţii fizice şi a sănătăţii pentru toată lumea. Este o sărbătoare care oferă şcolilor ocazia de a creşte profilul educaţiei fizice şi a sportului şcolar; de a creşte nivelul de distracţie prin iniţiative la activitate fizică pentru tineri; de a promova sănătatea şi bunăstarea pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii; de a promova incluziunea socială şi dezvoltarea competenţelor sociale în rândul elevilor.
Profesorii de sport de la Liceul Teoretic Filadelfia, coordonaţi de prof. Ciprian Şarban, au fost cei care au realizat proiectul şcolar menţionat, startul fiind dat de Sorin Mihalescul, security supervisor la Filadelfia.
Au participat elevi de la grupa pregătitoare până la clasa a 12-a, fiind 797 de elevi participanţi care, în total, au realizat 4.450 de ture (coborâre – urcare) a treptelor, reuşindu-se astfel să se adune un număr de 253.650 de trepte urcate şi tot atâtea coborâte.
Dincolo de calculele matematice ce vor rămâne într-o statistică a locului, organizatorii şi-au atins scopul declarat al sărbătorii sportului şcolar: bucuria mişcării.






























Comentarii