Mă întreba regretata mea prietenă din Chişinău, scriitoarea Antonina Sârbu, într-un interviu pentru revista ”Moldova”, cum e să editezi o carte în limba română la Cernăuţi. I-am răspuns că la Cernăuţi e foarte simplu să editezi o carte în limba română… numai dacă o faci pe cont propriu. Te duci cu ea (culeasă şi paginată în format corespunzător) la orice editură, plăteşti serviciile tipografiei şi în câteva săptămâni ridici tirajul. Posibil ca unele edituri să ceară o recenzie din partea unor persoane cunoscute în mediul scriitorilor, dacă ataşezi imagini cu Tricolor sau altceva ce iscă suspiciuni. Asta, însă, se întâmplă în cazuri rare, căci autorii noştri, păţiţi şi pricepuţi, au însuşit de minune arta autocenzurării. Sunt, desigur, şi la noi scriitori, membri ai uniunilor de creaţie, care beneficiază de sponsorizări din România în virtutea unor proiecte sau care caută pe acasă oameni cu dare de mână. Dar acesta-i un proces mai îndelungat şi nu oricine poate umbla „cu cerutul”. Mai ales în condiţiile de astăzi rar cui e se deschide gura ca să ceară de la cineva bani pentru editarea unei cărţi, şi încă în limba română.
Nu ştiu dacă a căutat Ştefan Broască sau măcar s-a gândit la un sponsor pentru cartea sa, dar se vede că n-a mai vrut să aştepte. A grăbit clipa, dorind, probabil, să spună cât mai repede: „Sunt din Bucovina, un ţinut în care oamenii şi cărţile trăiesc împreună”, cuvinte luate drept motto la volumul recent apărut „Acolo unde trăiesc autori şi cărţi” (Ed. ”Misto”, Cernăuţi, 2022). Atât doar că aceste frumoase cuvinte au fost spuse de renumitul poet Paul Celan într-un alt secol şi într-un alt Cernăuţi, cel din perioada interbelică, românească. Dar se mai întâlnesc şi astăzi prin Cernăuţi câte unul-doi din pleiada „ultimilor mohicani” – oameni osârduitori pe ogorul literelor, pentru care spusele poetului Paul Celan rămân la timpul prezent.
Publicistul, traducătorul şi criticul literar Ştefan Broască este unul din aceştia, dând dovadă de un sacrificiu mai rar întâlnit de dragul cărţilor. Ca să deschid parantezele şi să fie clar că nu exagerez, trebuie să precizez că recentul său volum, apărut într-un tiraj de 350 de exemplare editat şi într-un excelent veşmânt poligrafic, a văzut lumina tiparului pe spezele proprii. Cheltuielile pentru cele 215 de pagini de text şi 16 fotografii color (format 70×100) n-au fost deloc modeste din partea unui om care şi-a făcut economii pentru zile negre doar din munca pe tărâmul ziaristicii, activitate ce i-a marcat şi destinul de literat. Or, Ştefan Broască, posesorul unui condei elevat, al unui stil elitist, cu abilităţi de a pătrunde în profunzimea lucrurilor, dacă îşi orienta talentul şi spiritul creator pe făgaşul literaturii, ar fi ajuns poate unul dintre prozatorii de frunte ai Bucovinei. Nu voi insista, însă, asupra unui aspect ce n-a fost dat să se întâmple. El a ales să le adauge un plus de renume confraţilor cu un zbor mai înalt în ale scrisului, abordând genul criticii literare.
Încă de la începutul începuturilor literatura din nordul Bucovinei a avut destui poeţi, a avut şi prozatori, deşi mai puţini, însă critici literari, cu excepţia lui Ştefan Hostiuc, dacă ne referim la perioada contemporană, n-a avut nici la nivel de provincie. Mă refer nu la prezentări laudative de carte sau impresii de lector, ci la exegeze literare serioase, analize şi constatări care pun în evidenţă procesele şi curentele literare, oferă repere şi orientări, conturează o ierarhie a valorilor artistice. Ştefan Broască a pornit din tinereţe pe drumul spinos, ingrat şi riscant al exegezei literare. Doar în această „meserie”, dacă eşti obiectiv şi ai curajul să depăşeşti discursurile „laudatio, rişti să-ţi pierzi prietenii, să te ciocneşti de ostilităţi din partea scriitorimii care, neîndoielnic, se consideră genială şi aşteaptă doar elogii. Nu e simplu să abordezi genul criticii literare nici din motivul că trebuie să fii în primul rând un cititor profesionist, consecvent, sensibil, conectat la tot ce se scrie şi se editează. Trebuie să te preocupe mai mult cititul decât scrisul. Şi dacă tot am ajuns la această preocupare prioritară a unui critic literar, nu pot uita cum m-a întrebat odată un domn profesor (şi el autor de cărţi), după ce am publicat o modestă cronică la romanul-eseu „O evadare din Eterna-1” de regretatul Grigore Bostan: ”Chiar l-ai citit din scoarţă-n scoarţă?!”.
Îmi vine să-l întreb şi eu pe colegul Ştefan Broască (mai precis pe fostul coleg, dacă pornim de la munca noastră la „Zorile Bucovinei”): „Chiar ai citit toate cărţile adunate în florilegiul exegezei literare din cartea ta?”. Mai ales că sunt doar o parte din cronicile semnate de autor de-a lungul anilor în „Plai Românesc”, „Zorile Bucovinei”, publicaţiile din Moldova şi România. Se vede că le-a ales pe cele de referinţă, care alcătuiesc tabloul integru al continuităţii creaţiei literare în teritoriile înstrăinate ale Patriei limbii române – nordul Bucovinei, Voivodina, Basarabia, dar şi sudul Bucovinei (Ion Cozmei, Ion Beldeanu, Dumitru Oniga, Lorin Furtuna, Ion Popescu-Sireteanu ş.a.), cu care suntem un trup şi un suflet, deşi de mai bine de opt decenii Bucovina e despărţită de sârmă ghimpată. Intuiesc intenţia autorului de a pune faţă în faţă creaţia literară a scriitorilor sortiţi să trăiască în afara spaţiului literar românesc şi a confraţilor din Ţară poate şi din dorinţa de a demonstra că valorile veritabile, tot ce înseamnă frumos în creaţie se naşte din mare suferinţă. Această captivantă „carte a cărţilor bune”, cum aş numi recentul volum semnat de Ştefan Broască, poate fi primită şi ca o mică enciclopedie a scriitorilor şi operelor lor din aceste spaţii româneşti, dar şi ca un început de istorie a parcursului literar în perioada postbelică, care perpetuează în ciuda tuturor opreliştilor.
Semnificativ, cartea se deschide cu evocarea poetului exilat pe viaţă peste Atlantic, Vasile Posteucă, născut în satul Stăneşti din nordul Bucovinei, a cărui operă poetică, dar şi romanul „Băiatul drumului” au fost readuse în circuitul literaturii române de jurnalistul Ion Creţu. Urmează recenzii la lirica mentorului generaţiei de poeţi apăruţi după război – Vasile Leviţchi, lui Ştefan Broască aparţinându-i creionarea „Portret în alb”, care exprimă starea sufletească a poetului. Nume emblematic, Grigore Bostan, este prezent în câteva cronici de exegeză pe marginea cărţilor de poezie, autorul găsind de cuviinţă că acest consacrat om de litere este valoros mai întâi de toate ca poet, apoi ca prozator, deschizător de drumuri către literatura fantastică. Deşi s-a afirmat ca poet de primă mărime la Chişinău, Arcadie Suceveanu a fost inclus la scriitorii români din nordul Bucovinei, locul unde şi-a odrăslit talentul poetic sub oblăduirea îndrumătorului Vasile Leviţchi. La fel şi Nicolae Spătaru, în afirmarea sa ca scriitor la Chişinău, rămâne un poet al Bucovinei.
Nu mă îndoiesc că, hotărându-se la sacrificii materiale pentru această carte, Ştefan Broască a fost conştient că nu lansează un bestseller pentru un cerc larg de cititori, mai ales în zilele noastre, când nici romanele poliţiste, nici cele de dragoste nu se prea bucură de mare căutare. Dar, indiferent de priza la consumatorul de banalităţi, cartea îşi are rostul ei, pentru că demonstrează înălţarea omului, prin creaţie, deasupra vremurilor. Cine o va răsfoi cu siguranţă că va manifesta un interes mai mare pentru versurile lui Vasile Tărâţeanu, proza din „Casa cea nouă” a lui Grigore Crigan, va încerca afle cum „a îmblânzit curcubeul” Mihai Prepeliţă sau cine este Alina Elena Andruhovici, îndârjită să „recupereze memoria cu focul sacru al vetrei părinteşti”. Cu recenzia „Reveria dincolo de măştile cotidianului”, autorul ni-l prezintă într-o ipostază de toţi uitată pe Ştefan Hostiuc, amintind de firea sa sentimentală. Şi pe Ion Chilaru ni-l descoperă cu o Patria ascunsă adânc în inima-i sensibilă. Interesant e să aflăm despre poeţi ca Pavel Gătăianţu sau Vasile Barbu din Voivodina – un spaţiu mai năpăstuit pentru băştinaşii români decât Bucovina noastră. Printre scriitorii Basarabiei întâlnim poeţi cunoscuţi în pledoaria lor pentru graiul matern – Leonida Lari, Anatol Ciocanu, Lorina Bălteanu, Vasile Galaicu. Volumul include şi articole mai recente, actuale prin tematica abordată, precum şi un album de fotografii ale cărţilor recenzate, astfel făcându-le cunoscute cititorilor şi vizual, ca să ajungă mai uşor la inima lor.
Păcat că cei mai mulţi dintre autorii cărţilor intrate în apanajul exegetului critic nu mai sunt în viaţă, ca să se bucure şi ei de această apariţie.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii