Biserica din Corlata a fost resfinţită

Sărbătoare mare a fost duminică, 24 iulie 2022, în satul Corlata din comuna Berchişeşti, acolo unde, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Biserica cu hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril” Corlata a primit veşmântul resfinţirii.

La prima oră a dimineţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, au fost întâmpinaţi în centrul satului de Violeta Ţăran, primăriţa comunei Berchişeşti, iar deplasarea la biserică s-a făcut cu o trăsură precedată de tineri călăreţi îmbrăcaţi în straie populare.

La poarta bisericii, ierarhii au fost primiţi după datina străveche cu pâine şi sare şi cu multe buchete de flori, precum şi de soborul slujitor.

Slujba de resfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de părintele Viorel Ilişoi, consilier economic la Centrul eparhial Suceava, părintele Mircea Nuţu, preot paroh la Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Gura Humorului, părintele Cătălin Moroşan, consilier la Arhiepiscopia Tomisului, şi părintele Răzvan Câmpulungeanu, preot misionar protopopesc la Protoieria Suceava II.

După oficierea slujbei de retârnosire, PS Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanţa sfinţirii unei biserici, ocazie cu care sunt sfinţiţi şi credincioşii care participă la această slujbă.

Peste 1.000 de credincioşi, majoritatea îmbrăcaţi în costume populare, în frunte cu primăriţa Violeta Ţăran, care de asemenea a purtat straie tradiţionale, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 36 preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi cu Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Sfânta Liturghie arhierească din Duminica a VI-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum) a fost oficiată pe o scenă special amenajată în centrul satului, iar răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Coralei „Armonia” din Constanţa.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie le-a vorbit celor prezenţi despre pericopa zilei şi despre cum pot credincioşii să evite păcatul.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Dănuţ Andronic, preot paroh la Biserica cu hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril” Corlata, a fost hirotesit preot iconom stavrofor, iar primăriţa Violeta Ţăran a primit „cu părintească dragoste” din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor „Distincţia de vrednicie”, „semn al preţuirii şi binecuvântării pentru râvna arătată faţă de Biserică pentru lucrarea jertfelnică şi pentru sprijinul deosebit”. Aceeaşi distincţie au mai primit-o Florin Hogea, Constantin Bobu, Gheorghe Ilisei, Florin Puşcaş şi Daniel Roşca.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, credincioşii au putut să intre şi să se închine în Sfântul Altar.

Primăriţa Violeta Ţăran a ţinut să mulţumească IPS Teodosie, PS Damaschin şi soborului preoţi pentru că au fost alături de comunitatea din Berchişeşti, părintelui paroh Dănuţ Andronic care alături de ceilalţi slujitori ai Bisericii din Corlata au făcut totul pentru a se realiza lucrările la biserică, credincioşilor din comună pentru că au fost tot timpul alături de administraţia locală şi copiilor care au venit în număr mare la aceste eveniment îmbrăcaţi în costume tradiţionale.

„Nimic nu pot să fac de una singură. Eu sunt un simplu muritor. Nu pot să muncesc decât alături de dumneavoastră. Fără preoţi, fără Dumnezeu, munca mea este în zadar, iar fără susţinerea oamenilor nu pot realiza absolut nimic. Mulţumesc IPS Teodosie, PS Damaschin pentru că sunt alături de noi, mulţumesc şi acestui frumos sobor de preoţi care s-au rugat pentru ploaie, pentru a evita seceta, pentru a ne feri Dumnezeu de foamete, de războaie, de boli incurabile. Mulţumesc dlui Dănuţ Andronic care a muncit foarte mult pentru a realiza această investiţie. Felicit constructorul pentru că eforturile au fost foarte mari şi vă mulţumesc în egală măsură. Mulţumesc copiilor care au fost în număr mare alături de noi îmbrăcaţi în straie naţionale” a spus Violeta Ţăran.

Ridicată în anul 1777, biserica satului Corlata a fost renovată de părintele paroh Dănuţ Andronic împreună cu comunitatea din satul Corlata şi alţi oameni milostivi, cu ajutorul Primăriei Comunei Berchişeşti. Biserica a fost pictată în interior de pictorul bisericesc Viorel Gherasim, masa altarului a fost refăcută, au fost refăcute tencuiala exterioară, acoperişul bisericii şi al clopotniţei, au fost puse cruci noi, s-au schimbat uşile, geamurile şi pardoseala.

CONSTANTIN AGAFIŢEI 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI