Trei cereri de despăgubire, pentru 27 de hectare de culturi afectate de secetă

 > „Verificăm dacă ar putea fi vorba şi despre «greşeli» tehnologice, în condiţiile în care cultura de pe o parcelă de alături este bună” subliniază Elena Claudia Gogu, şefa DAJ > De pe urma deficitului de apă din sol suferă, în principal, zonele Liteni, Dolhasca şi Drăguşeni, judeţul Suceava „fiind oarecum privilegiat” în comparaţie cu vecinele Botoşani şi Iaşi

 Precipitaţiile căzute în cantităţi sub mediile lunare multianuale nu par a fi cauzat probleme în judeţul Suceava. Lucru valabil la acest moment, harta Administraţiei Naţionale de Meteorologie relevând că judeţul nostru, cu unele excepţii, este afectat doar de „secetă pedologică moderată”.

Aceasta este şi părerea oficialilor Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ), care opinează că, în comparaţie cu judeţele Botoşani şi Iaşi, „ar fi Suceava oarecum privilegiat din acest punct de vedere”. Mai mult, Suceava stă chiar bine în faţă de judeţele din sudul ţării, unde „seceta este extremă, iar culturile s-au oprit din vegetaţie”. O hotărâre a Guvernului prevede acordarea de despăgubiri pentru culturile înfiinţate în primăvară şi care sunt afectate din cauza lipsei de apă din sol, însă directorul executiv Elena Claudia Gogu informează că nu s-au primit solicitări „masive”, astfel încât să se concluzioneze că seceta ar fi un fenomen judeţean extins.

Până acum, la DAJ au fost depuse trei documentaţii, condiţia de bază pentru acceptarea acestora fiind cea privind compromiterea a cel puţin 30% din cultură. Cea mai întinsă suprafaţă este una de 25 ha, din zona municipiului Suceava, cultivată cu porumb. O altă cerere de compensare a pierderii vine din Liteni, pentru 1,52 ha de porumb, în timp ce de la Horodniceni este înregistrată o solicitare de despăgubiri pentru 0,65 ha de rapiţă. „Facem evaluări, verificăm situaţia la faţa locului, să vedem dacă ar putea fi vorba şi despre «greşeli» tehnologice, în condiţiile în care cultura de pe o parcelă de alături este bună” subliniază Elena Claudia Gogu.

În judeţul Suceava, de pe urma deficitului de apă din sol suferă, în principal, zonele Liteni, Dolhasca şi Drăguşeni. De cealaltă parte, de condiţii relativ mai bune de umiditate se bucură culturile din zona agricolă Siret.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI