De 17 ani a intrat în tradiţia municipiului Fălticeni ca, de Sf. Ilie, patronul spiritual al localităţii, să aibă loc o procesiune cu moaştele unor sfinţi.
În seara zilei de marţi, 19 iulie, la Biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, a fost oficiată Slujba Vecerniei, urmată de o procesiune religioasă cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, desfăşurată cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Scoaterea în procesiune a moaştelor Sfinţilor Epictet şi Astion, cele mai vechi sfinte moaşte descoperite pe teritoriul României, împreună cu icoana Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, avea loc de obicei pe 20 iulie. Anul trecut, pr. protopop Adrian Dulgheriu a luat decizia ca procesiunea să se desfăşoare cu o zi mai devreme, în primul rând pentru a se evita aglomeraţia din ziua în care este sărbătorit proorocul, care este patronul spiritual şi protectorul urbei de pe Şomuz, şi pentru a preveni blocarea traficului rutier pe străzile pe care se desfăşoară acest eveniment, iar în al doilea rând, pentru a da posibilitatea preoţilor din parohiile din Protopopiatul Fălticeni să participe la procesiune.
Plecarea a avut loc de la Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul”, pe traseul: str. Nicolae Beldiceanu – Spitalul Municipal Fălticeni – str. Mihai Eminescu – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Primăria Fălticeni – Aleea Pietonală – Bulevardul Revoluţiei – Catedrala „Învierea Domnului” – Biserica Sf. Ilie.
La iniţiativa preotului trecut la cele veşnice Teodor Marian, în anul 2005 s-a făcut prima procesiune în oraşul Fălticeni, odată cu primirea în dar a părticelelor din moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion. Prin acest pelerinaj, cei doi foşti preoţi slujitori la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, Teodor şi Ionel Marian, au făcut o mărturisire de credinţă, cerând mijlocire sfinţilor în nevoile şi necazurile noastre.
Organizată de preotul protopop Adrian Dulgheriu şi de preotul Tudorel Neculau de la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, procesiunea de anul acesta a fost una din cele mai impresionante prin participarea unui număr de aproape 100 de preoţi din parohiile Protopopiatului Fălticeni, dar şi slujitori ai Domnului veniţi mai de departe, care îşi au rădăcinile în Fălticeni, sau au fost hirotoniţi ca preoţi şi diaconi în acest oraş şi care dorit să îşi arate dragostea lor faţă de Sfântul Ilie şi Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion. Alături de preoţi au fost şi numeroşi elevi de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi, care au mers cu torţe aprinse în jurul baldachinului cu sfinte moaşte, alături de un număr impresionant de oameni.
După plecarea de la Biserica „Sfântul Ilie”, unde s-au citit rugăciuni pentru ocrotirea oraşului de dezastre şi pentru ca ploile să aducă bunăstare agricultorilor, primul popas a fost efectuat în faţa spitalului, unde preoţii, împreună cu pr. Constantin Pavel de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din incinta unităţii medicale, s-au rugat pentru sănătatea celor aflaţi în această unitate medicală, pentru cei care îi îngrijesc, pentru pacienţi şi pentru familiile lor. La Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, sfintele moaşte, credincioşii şi soborul de preoţi au fost întâmpinaţi de pr. paroh Adrian Brădăţanu. Aici s-au rostit rugăciuni pentru cei adormiţi în cimitirele Fălticeniului şi întru pomenirea înaintaşilor-martiri căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării. Procesiunea a continuat spre Primăria Fălticeni, unde au fost aşteptaţi de primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon şi directorul Poliţiei Locale, Paul Buhlea. În faţa clădirii administraţiei publice locale au fost rostite rugăciuni pentru poporul român şi conducătorii localităţii, pentru ducerea la bun sfârşit a proiectelor benefice pentru cetăţenii oraşului. Înainte ca baldachinul în care se aflau sfintele moaşte, purtat pe umeri de patru enoriaşi ai Parohiei „Sfântul Ilie” şi flancat de torţele purtate de elevi jandarmi, să ajungă la lăcaşul de cult de unde a plecat, a făcut o ultimă oprire la Catedrala „Învierea Domnului”.

































Comentarii