Suceava introduce taxa hotelieră de 3%

Imagine de arhiva

> „De ce, atunci când mergem la Cluj sau la Oradea, noi trebuie să plătim taxă turistică, iar ei, când vin la noi, în municipiu sau în judeţ, să nu plătească?” se întreabă, retoric, primarul Lungu

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava introduc o nouă taxă, a făcut cunoscut, ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Este vorba despre taxa specială de promovare a turismului, care se va calcula aplicând 3% asupra tarifelor practicate de unităţile de cazare de pe raza reşedinţei de judeţ, la suma rezultată adăugându-se (TVA). Aceasta a fost deja votată în Consiliul Local, demersul survenind constituirii Organizaţiei de management al destinaţiilor „Suceava – Oraşul Cetăţii de Scaun”.

Conform şefului municipalităţii, suma adunată urmează a servi „autofinanţării” noii structuri, la „promovare, marketing şi publicitate”, cât şi la susţinerea financiară a participării la târguri naţionale şi internaţionale. „Aşa se procedează peste tot, în lumea civilizată, unde se plăteşte această taxă hotelieră. De ce, atunci când mergem la Cluj sau la Oradea, noi trebuie să plătim taxă turistică, iar ei, când vin la noi, în municipiu sau în judeţ, să nu plătească?” se întreabă, retoric, Lungu.

Primarul subliniază că în cazul în care finanţarea Organizaţiei de management al destinaţiilor nu va fi acoperită din noua taxă, „diferenţa o va acoperi municipiul Suceava”. Drept urmare, în baza unei „strategii coerente şi a unui plan de evenimente”, dar şi a editării de broşuri, beneficiile vor fi reciproce. „Rămân optimist că putem aduce venituri şi pune în valoare, din punct de vedere turistic, oraşul nostru, în ceea ce priveşte patrimoniul cultural, centrul ecumenic, agrementul şi shoppingul. Astfel, prin aplicarea strategiei de turism pot câştiga atât agenţii economici, cât şi municipalitatea” este de părere edilul-şef Ion Lungu. Taxa specială de promovare a turismul va fi colectată într-un cont separat, făcându-se venit la bugetul municipiului Suceava. Din Asociaţia de Management a Destinaţiei Turistice „Suceava – Oraşul Cetăţii de Scaun” mai fac parte, în calitate de membri fondatori, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Muzeul Naţional al Bucovinei, Universitatea „Ştefan cel Mare”, precum şi Agenţia de turism Exim Tur, Hotelul Mandachi, Shopping City, Iulius Mall, Complexul Zamca, societatea comercială Mer-Dum şi societatea comercială Strong MND Corporation.v

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI