Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat, marţi, că a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui bărbat de 69 de ani, din Cacica, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, port fără drept de obiecte periculoase şi tentativă la omor.
Potrivit anchetei, bărbatul în vârstă de 69 de ani este divorţat, pensionar, fiind cunoscut în comunitate ca persoană violentă, recalcitrantă mai ales în momentele în care consumă băuturi alcoolice. Mai mult decât atât, inculpatul obişnuia să poarte asupra sa un cuţit tip briceag, motivând că îl foloseşte pentru a tăia alimentele.
Procurorii au stabilit că în cursul zilei de 16 mai a.c., în jurul orei 12:00, după ce în prealabil a consumat la domiciliu băuturi alcoolice, bărbatul de 69 de ani s-a deplasat la un local din Cacica pentru a socializa şi a consuma băuturi alcoolice împreună cu un amic.
În interiorul localului cât şi pe terasa acestuia se aflau mai multe persoane, printre care şi un bărbat de 51 de ani, din aceeaşi localitate, într-o vădită stare de ebrietate.
Bărbatul de 51 de ani a comandat de la bar o sticlă cu bere. Iar după ce a desfăcut capacul, a stropit cu conţinutul acelei sticle în direcţia inculpatului. La solicitarea barmanului de serviciu, bărbatul de 51 de ani a părăsit localul, îndreptându-se spre terasa acestuia, fiind urmat la scurt timp de inculpat.
„Vizibil iritat de gestul bărbatului de 51 de ani şi dornic de răzbunare şi mai ales de a-i aplica o corecţie”, inculpatul s-a deplasat prin spatele lui, a scos dintr-un buzunar al pantalonilor cu care era îmbrăcat un cuţit tip briceag, l-a desfăcut, după care l-a înjunghiat pe acesta la nivelul gâtului, aplicându-i o lovitură puternică de cuţit „de jos în sus”.
Lovitura a fost foarte rapidă. Agresorul l-a imobilizat pe celălalt bărbat cu mâna stângă de gât, iar cu mâna dreaptă l-a înjunghiat în zona latero-cervicală stânga şi la nivelul obrazului stâng.
Agresiunea s-a derulat foarte repede, astfel că victima nu a avut timpul de a reacţiona ori de a se apăra în vreun fel.
La scurt timp după acestea, un martor a apelat de pe telefonul său mobil la 112, solicitând echipaje de ambulanţă şi poliţie la faţa locului. În cele din urmă, persoana vătămată a fost transportată la spital, unde a beneficiat de îngrijiri medicale, refuzând internarea.
Leziunea provocată persoanei vătămate a necesitat pentru vindecare 10-12 de zile de îngrijiri medicale, „agresiunea fiind exercitată cu scopul de a-i suprima acesteia viaţa”.
Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale. (N.B.)

























Comentarii