Primarul Sucevei, Ion Lungu, a transmis, miercuri, sucevenilor să întreţină zonele de agrement din municipiu pentru că sunt proiecte ale cetăţenilor, evidenţiind că prin distrugerea unor lămpi nu se răzbună pe primar sau pe primărie.
Lungu a spus că municipalitatea suceveană a intrat în parteneriat cu Apele Române şi cu Agenţia de Mediu şi Ministerul Mediului în programul „Curăţăm România”.
El a menţionat că a discutat cu directorul Apelor Române din Suceava, iar la 15 aprilie va fi organizată o acţiune de colectare a gunoaielor de pe malul râului Suceava în zona lucrărilor de regularizare şi îndiguire care s-au făcut pe râul Suceava.
Primarul a mai spus că Ministerul Mediului, prin Garda de Mediu, a anunţat şi o sesiune de proiecte, fiind prevăzută suma de 27 de milioane de lei pentru finanţarea acestora şi a arătat că municipalitatea suceveană poate accesa 24.000 de lei.
„Sigur, vom încerca să atragem nişte asociaţii de voluntari care se implică în aceste campanii de curăţenie să le motivăm, să le mobilizăm” a arătat Lungu.
El a menţionat că primăria va depune acest proiect împreună cu aceste asociaţii, termenul de depunere fiind 6 iunie 2022.
„Pe lângă campania de curăţenie pe care am făcut-o în oraş, pe străzi, în parcuri, în zone de agrement, zona de agrement Tătăraşi şi de pe malul râului Suceava sunt deschise” a spus Lungu.
El a precizat că primăria face acţiuni de întreţinere a curăţeniei acolo şi a făcut un apel către suceveni să păstreze curăţenia şi să nu vandalizeze oraşul.
„În zona de agrement de pe malul râului Suceava au fost vandalizate foarte multe becuri de iluminat care sunt puse la sol. Nu vreau să mai comentez despre mentalitatea unora. Parcă se răzbună pe Primărie sau pe Lungu. Sunt proiectele sucevenilor, nu-s ale noastre. Sunt ale municipiului, ale oamenilor, ale cetăţenilor” a subliniat Lungu. (N.B.)

























Comentarii