Rost de socializare

A fost cândva o vreme când toţi locatarii/proprietarii de pe scară, din bloc, chiar din cvartal se cunoşteau binişor şi adesea tăifăsuiau, fără să ţină seama de vârstă, de care-i domn şi care nu. Iar la o adică, dacă apărea problema (şi adesea nu întârzia să apară), puneau de câte o straşnică şedinţă ad-hoc ori în hol, ori în faţa blocului, ori până şi la terasa de vizavi. Chiar ieşeau scântei când era vorba despre subsol, boxe, mansarde, dat cu var, copii fără loc de joacă, parcare. Se rezolva? Mde, după cum se întâmpla. Intra în chestiune şi asociaţia? Depinde… Cel puţin, după ce se certau (căci cei cu adevărat implicaţi chiar se certau!), se mai şi împăcau, îşi dădeau iar bună ziua, iar când se impunea o altă reuniune asemenea, din nou îşi arătau feţele. Acum s-ar părea că abia se cunoaşte cel de la apartamentul 9 cu cel de la 12; cel de la 19 cu cel de la 2 sunt complet străini. La asociaţie se duc doar să-şi plătească dările şi, eventual, să le reproşeze casierilor „scorurile” înscrise pe listele de plată. Ori alte „amănunte” în relaţie cu acestea: D-apoi cum eu, la 3 persoane, plătesc atât, iar Cutare, declarat singur, dar în apartamentul căruia-s 6, plus un căţel şi două pisici (că pe gândaci nu-i mai numărăm), plăteşte doar atât?!… Iar cei mai furioşi îşi scriu povestea pe Facebook, eventual cu poze: Dar cade tencuiala, dom’le! (Uite că de aia zic, cum am mai zis, că dacă tot se anunţă adunările generale ale asociaţiilor de proprietari, e rost de mers. Dacă nu de altceva, măcar aşa, de socializare, să se ştie om cu om.)