Ana tace. Jocul şi iubirea mea e munca.
Ana a venit mai târziu. A venit mai târziu şi în ţară, după şase ani copilăriţi în Italia, dar şi în liceu. Faptul de a alege să vii în clasa a X-a la colegiul militar trădează o hotărâre şi o determinare care merită admiraţie. Vă propun să interpretaţi nu din perspectiva lemistului, care are un an suplimentar de luptă cu rigorile şcolii sui generis care îi recompune adolescenţa, ci de pe poziţia unui elev de liceu civil, care a început să mănânce din prăjitură, dar are puterea de a se opri şi de a continua altfel, mai puţin dulce. Şi pentru eroina noastră continuarea a fost, de fapt, un alt început.
A trăit mereu cu senzaţia că are ceva de recuperat, că trebuie să facă un efort suplimentar pentru a se adapta. Şi pentru aceasta a muncit continuu, răbdând, a muncit tăcut, cu tenacitatea şi lipsa de ostentaţie pe care doar în partea asta de ţară le mai vedem. Viaţa ei de până acum s-a petrecut cu sens. Atât copilăria, cât şi adolescenţa i-au fost orientate vectorial spre o direcţie care astăzi aflăm că va traversa Atlanticul. Şi va trăi visul american, va începe altă experienţă. Până la urmă, destinul nostru este rezultatul alegerilor pe care le facem. Mai ales, alegerea dintre a munci sau a sta. Şi mai adăugăm puţin noroc, evident.
Norocul Anei a fost noua ei clasă. Aici, Mama Educaţie şi-a creat metabolism şi autoreglare. Stăpâneşte un spirit aparte generat de un grup de copilaşi înţelepţi, poate prea devreme, dar care au reuşit să determine o stare de responsabilitate, dorinţă de căutare şi bun simţ, care amintesc de şcoala de altădată. (Despre unicitatea plutonului A va trebui să se facă vorbire, dar mai târziu, măcar după examenul de admitere la Medicină. Dar Ana este şi un produs al acestei atitudini).
E vrânceancă. Aparţine judeţului care se defineşte ca spaţiu de intersecţie a spiritului moldav cu cel transilvan şi valah. Iar ea a ales să vină înspre nord, înspre munţii Bucovinei, intuind că, paradoxal sau nu, în America militară se ajunge mai abitir prin via Câmpulung Moldovenesc. Cel puţin aşa ar reieşi dintr-o statistică a ultimilor ani. Se spune că prima dată este o întâmplare, a doua oară este o coincidenţă, iar a treia oară un început de tradiţie. În ultimii cinci ani, şase din cei unsprezece absolvenţi de colegii militare admişi la academiile de profil din USA provin din instituţia de la Câmpulung Moldovenesc. Deci tradiţia e clară, e certă şi ne spune că aici, în mândra şi inimoasa micuţă urbe suceveană, se face şcoală pentru patrie, dar cu ecouri şi continuitate până în West Point, ori Colorado Springs sau Annapolis.
Faptele simple întreprinse în mod constant, dar cu viziune şi perseverenţă, te pot transforma dintr-un individ obişnuit într-unul extraordinar. E nevoie de multă hotărâre şi tenacitate pentru a-ţi urma visul până ce acesta devine realitate. Ana nu a fost foarte populară, dar tocmai a devenit un elev-reper, nu a fost foarte admirată, dar beneficiază acum de toată admiraţia noastră, nu a fost niciun moment o vedetă, dar tocmai a ieşit din formaţie şi a căpătat vizibilitate. Şi dincolo de muncă şi alegeri, povestea noastră are şi o cantitate anume de predeterminare. Până la urmă, Annapolis (Anapolys), oraşul unde este sediul United States Naval Academy, poate fi interpretat şi ca… oraşul Anei.
Vă propun câteva dintre gândurile ei, de regulă tăcute.
„Aş descrie liceul militar ca fiind cel ce mi-a deschis cu adevărat o poartă spre viitor. De-a lungul timpului, am experimentat mai multe tipuri de medii. Am învăţat în oraşul meu natal, Adjud, până în clasa a X-a, semestrul întâi, din acel moment realizând că viaţa de civil nu îmi este potrivită şi că vreau să fac ceva, pot spune, diferit, unic. Parcursul meu în colegiu a fost unul interesant. Începutul a fost mai greu. A trebuit să mă adaptez rapid la toate regulile, la instrucţia de front, la noii profesori, însă colegii mei mi-au fost alături şi m-au ajutat de câte ori a fost necesar. Am învăţat întotdeauna cât pentru a putea fi printre primii, am fost şefă de clasă, iar acum sunt elev plutonier la compania claselor a XI-a.
Întorcându-mă în timp, cel mai probabil acum 5 ani nu m-aş fi visat într-un liceu militar, acum 2 ani nu m-aş fi imaginat dând admitere la Academia Navală din Statele Unite ale Americii şi iată că în momentul de faţă sunt admisă la această prestigioasă instituţie. Probele de selecţie nu au fost uşoare şi nici puţine, însă m-am pregătit intens pentru a le putea trece.
În momentul actual sunt foarte fericită şi încântată de ceea ce am realizat. Aş vrea să le mulţumesc tuturor persoanelor care mi-au fost alături, familiei mele, colegilor şi prietenilor mei, profesorilor şi cadrelor militare din liceu, domnului Comandant”.
A consemnat pentru dumneavoastră:
prof. RADU CIUMAŞU
Comentarii