În procente

> L.D. CLEMENT

Dintr-o notă postată de publicaţia cernăuţeană de limbă română „Zorile Bucovinei”, tocmai aflăm că un recent sondaj al grupului sociologic „Rating” – ale cărui rezultate sunt citate după publicaţia ucraineană Zn.ua – arată că, în ce priveşte „modalitatea reală de a pune capăt războiului”, 64% dintre cetăţenii ucraineni o văd a fi „căutarea de compromisuri în negocierile cu alte ţări”. Totodată se arată că „ucrainenii nu sunt pregătiţi să renunţe nici la Crimeea, nici la Donbas – majoritatea crede că Ucraina ar trebui să folosească toate oportunităţile pentru a returna (sic! – mai mult ca sigur este vorba despre a reveni în posesie şi administraţie) teritoriile ocupate Donbas (86%) şi Crimeea (80%)”… Încercând să caut (doar în presa românească/de limbă română) detalii despre acest sondaj, n-am izbutit să le aflu. În schimb, la o instanţă pe nume One2One (din Tg. Mureş?) care emite pe Facebook am găsit informaţia că, la câteva zile de la începerea războiului (1 martie), acelaşi grup sociologic „sugera” că 88% dintre ucraineni erau convinşi de victorie şi că preşedintele lor avea 93% susţinere. Totodată, se menţiona că „sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE şi NATO atinsese un nivel-record”: 86% dintre respondenţi se pronunţaseră în favoarea aderării la UE, iar 76% pentru aderarea la NATO.

 …S-ar părea că aşa a stat/stă situaţia. Nu interpretez. Războiul continuă, face ravagii, cu neputinţă de prins în procente. Mâine cine ştie ce va mai fi?…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI