De fericire

> L.D. CLEMENT

Cu puţine zile înaintea echinocţiului, Finlanda a fost anunţată (din nou, pentru a V-a oară consecutiv!) drept „cea mai fericită ţară din lume”, conform World Happiness Report, studiu anual susţinut de ONU (altul decât cel cu acelaşi subiect anunţat la fine de an de Institutul Gallup). Dacă e să dăm citire rezumatului ce anunţă concluziile…, Finlanda e o ţară de aprox. 5,5 milioane de locuitori, urmată de Danemarca, Islanda, Elveţia, Ţările de Jos, într-un top 10 aproape nemişcat de la un an la altul, mereu dominat de ţări europene, mai cu seamă nordice. Poate că rezultatele studiului nu ne-ar fi atras în mod special atenţia dacă n-am fi aflat (într-o… fericită surpriză?!) că, alături de Serbia şi Bulgaria, vecina lor România a fost subliniată la capitolul „cele mai mari progrese”! Altfel, ştirile de până acum despre acest subiect sunt foarte diverse şi pe alocuri confuze, ţopăind între variate puncte de interes. Abia după ce consulţi sursa primară te lămureşti că România este, în clasament, pe locul 45 în lume, fix între Kazahstan şi Kuwait, mai sus faţă de Moldova (64). Că vecina Ungaria e pe 52, ori că Bulgaria e pe 86, aşa, ca să te bucuri. Dar că peste ele sunt, la o pildă, Polonia (43), Slovacia (33), Slovenia (29), Cehia (18). Dacă te-ntrebi unde sunt Ucraina ori Rusia, le găseşti pe 108, respectiv 74, dar, de fapt, adevărul trebuie să fie cu totul altul decât cel la zi, căci studiul – având printre principalele criterii valoarea PIB, solidaritatea, libertatea, corupţia – s-a întocmit înaintea îngrozitorului război. Altfel, nu-i aşa?, dacă te-ar întreba azi cineva care e PIB-ul, poate că ţi-ar veni să fluieri a pagubă, dacă te-ar provoca să vorbeşti despre solidaritate ai da cumva din braţe şi-ai fugi la graniţă (nici nu-ţi dai seama, pe moment, la ce graniţă, dacă la Siret sau la Nădlac), iar dacă ar fi să zici ceva despre corupţie ai râde mânzeşte. De fericire (în creştere).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI