Municipiul Suceava este alături de Cernăuţi

> Primăria Suceava va cumpăra de jumătate de milion de lei echipamente şi dotări pe care le va dona primăriei cernăuţene, a afirmat edilul-şef Ion Lungu

Primarul Ion Lungu a anunţat, vineri, că Primăria Suceava va cumpăra, cu 500.000 de lei, dotări şi echipamente pe care le va dona oraşului Cernăuţi cu care Suceava este înfrăţit.

 „În aceste momente grele prin care trec, municipiul Suceava este alături de poporul ucrainean şi în mod special alături de oraşul Cernăuţi, cu care suntem înfrăţiţi” a transmis Ion Lungu.

El a arătat că este în contact cu Primăria Cernăuţi, cu primarul Roman Klichuk. În cursul zilei de vineri a primit o solicitare scrisă din partea Primăriei Cernauţi prin care aceasta solicita un ajutor umanitar şi logistic.

Printre echipamentele necesare sunt: > generatoare diesel de diferite puteri (5 kW,45 kW, 100 kW, 120 kW, 160 kW); > generatoare de încălzire autonomă; > rezervoare de apă cu volum de 7-7,5 mc şi de 3-5 mc; > truse de prim-ajutor; > saltele; > saci de dormit; > corturi de campanie.

„Voi convoca o şedinţă de îndată prin care vom repartiza suma de 500.000 lei de la fondul de rezervă. Vom achiziţiona prin achiziţie publică deschisă de pe piaţa românească o parte din produsele solicitate şi le vom trimite la Cernăuţi prin donaţie” a declarat Lungu.

Edilul-şef a mai spus că municipalitatea este contactată de cetăţeni din Suceava care vor să acorde ajutoare umanitare, inclusiv să pună la dispoziţie spaţii de cazare. Şi că, pentru a veni în întâmpinarea acestora, începând de sâmbătă, la Cabinetul primarului este deschisă o linie telefonică directă la care se vor centraliza aceste solicitări. Astfel, la numărul 0230/210.678, zilnic, între orele 8:00 – 18:00, va răspunde un consilier.

„Trebuie să dăm dovadă de solidaritate cu fraţii noştri de la Cernăuţi în aceste momente dramatice prin care trec. Ne rugăm la Dumnezeu să lumineze minţile decidenţilor politici şi să se încheie cât mai curând acest război” a conchis Ion Lungu. (N.B.)

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI