Serile poetice de la Struga şi participarea poeţilor români (2)

Capitolul I. Struga – centru de creaţie poetică

Festivalul este un eveniment, de obicei, organizat de o comunitate locală care sărbătoreşte ceva unic. Cuvântul fest – un derivat din limba latină, festivus – înseamnă „festivitate” sau „festival” (Cf. Encyclopaedia Britanica, 1967), termenul festival fiind definit pentru prima dată în anul 1589 (Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Festival). Înainte de a fi întrebuinţat ca adjectiv în secolul al paisprezecelea, termenul a fost folosit doar pentru sărbători bisericeşti. Festivalul este o ocazie specială de a sărbători, de obicei, momente şi evenimente religioase.

Funcţia festivalurilor, sociologic considerată, este de a contribui la socializarea membrilor unei comunităţi şi de a statua un anumit tip de valori. Sărbătorile acestea oferă o conştiinţă de membru al comunităţii, de apartenenţă la o anumită religie sau la o entitate geografic delimitată, caracterizată printr-un set de tradiţii. Festivalurile moderne pun accent pe formele culturii şi pe subiectele etnice, care transmit informaţii şi practici ale acestor tradiţii. Istoric, festivităţile asigurau unitate în cadrul membrilor comunităţii, în cadrul familiilor şi în cuprinsul spiritual caracteristic. Festivalurile sunt aniversări care sărbătoresc evenimente importante. Există trei accepţii ale noţiunii de sărbătoare, care definesc cuprinderea acesteia în viaţa socială: (a) sărbătoarea înseamnă eveniment individual, care personalizează individul în raport cu comunitatea; (b) sărbătoarea colectivă, a comunităţii, a societăţii sau a naţiunii, care solidarizează mase mari de oameni; (c) sărbătoarea ca formă a spiritualităţii care se manifestă în formele creaţiei culturale, dându-i acesteia un sens metafizic. Cuvintele lui Vasile Băncilă sunt semnificative: „…sărbătoarea este trăirea creatoare a dimensiunii festive a realităţii” (BĂNCILĂ 1966). Ideile filozofului conduc şi la o „pedagogie a sărbătorii”, un mod de a simţi, de a asimila şi transmite duhul ei, un mod de a învăţa sensul înalt, care numai prin cultură poate fi atins.

Există multe şi diverse moduri de manifestare a sărbătorescului în lume. În afară de sărbătorile religioase sunt şi sărbători culturale. Instituţiile sărbătoresc zile în care s-a întâmplat ceva important din istoria lor. Acestea, de obicei, sunt anuale.

Există şi festivităţi sezoniere, care sunt stabilite după calendarul lunar sau solar şi după ciclul sezonier. Anotimpurile, marile ritmuri ale naturii, cuprind momente sărbătoreşti. În Alpi, la venirea toamnei, întoarcerea cirezii din munţi la vale este sărbătorită ca Almabtrieb. Festivalul cunoscut ca Revelion Chinezesc este stabilit după calendarul lunar şi sărbătorit de când începe a doua lună plină, după solstiţiu sau ziua cea mai scurtă din iarnă. Egiptenii antici au sărbătorit inundaţiile provocate de fluviul Nil, în fapt o formă de irigaţie, care asigura un pământ fertil pentru recoltă. Mai mult, festivalurile în Egipt au fost sărbătorite de preoţi. Festivalul Opetului a durat douăzeci şi şapte de zile în onoarea zeului Amon Ra. În aceste zilele, Amon a fost condus spre mormântul regilor pentru libaţie, iar în cinstea lor era închinarea paharului. Festivităţile au avut în Egipt semnificaţia sărbătoririi vieţii, morţii, a continuităţii vieţii şi pe zei.

În Grecia Antică, festivalurile au fost locale, fiecare oraş-stat a avut un calendar. Festivităţile la ţară au fost consacrate agriculturii, iar zeii au fost onoraţi în oraşe. Festivalurile mari din secolul al cincilea a.Chr. la Athena, care au influenţat toată Grecia, au fost Dionisia şi Panathenaea. În jurul Panthenonului s-au desfăşurat toate festivităţile, publice, şi cetăţenii s-au distrat pe cheltuiala oraşului. Drama, în special tragedia, şi jocurile au fost parte din festivităţi. Cel mai important festival din Sparta a fost Hyacinthia, iar la Delphi a fost Soteria. Festivalurile religioase au fost înlocuite mai târziu cu sărbători civile.

Cultul oficial în Imperiul Roman include festivaluri pentru zeii din Pantheon. Cel mai vechi cult a fost cultul Vestei, zeiţa vetrei familiale, şi a fost transformat într-un cult de virgine, care au avut grijă de focul căminului şi al statului. Festivalul lui Marte, zeul războiului, a fost sărbătorit cu dansuri rapide şi alergări, iar festivalul lui Saturn a semănat cu festivalurile greceşti. Diferenţele sociale au fost uitate şi toate restricţiile relaxate. Toate festivalurile din calendarul oficial au fost civile şi respectarea lor a fost o cerinţă patriotică.

Esenţa festivalului este întoarcerea la o funcţie primitivă a teatrului – adunarea oamenilor pentru pace şi ieşire din viaţă ordinară. Festivalurile sunt – sau ar trebui să fie – o expresie a unui specific local sau tradiţional. Dramă clasică grecească a fost pe deplin drama festivalului (LITTLEWOOD 1949, 231-233). (Va urma)

JADRANKA ANGELOVSKA