> „Facem apel la oamenii care descoperă cadavre de păsări pe malul apelor, să nu le atingă şi să anunţe imediat medicii veterinari” spune dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA Suceava
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava lansează un semnal de atenţionare, după ce un focar de gripă aviară a fost înregistrat în judeţul vecin, Neamţ. Prezenţa virusului H5N1 a fost confirmată, pe 1 februarie, la două lebede de vară găsite moarte pe Lacul Bâtca Doamnei, lângă Piatra-Neamţ.
„Este un lucru care dă de gândit, deoarece, odată cu migrarea păsărilor sălbatice, virusul poate fi răspândit, ştiut fiind faptul că avem şi noi asemenea lacuri, în judeţ” spune dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA Suceava.
Potrivit dr. Voloşeniuc, dată fiind această situaţie, este interzis accesul păsărilor domestice la luciul de apă, lacuri, bălţi, râuri şi alte amenajări hidrologice naturale sau artificiale. Şeful DSVSA recomandă ca la orice modificare a stării de sănătate a păsărilor, lipsa consumului de furaj şi de apă, precum şi cazurile de mortalitate să fie anunţate în regim de urgenţă medicului veterinar de liberă practică împuternicit.
„Facem apel la oamenii care văd cadavre de păsări pe malul apelor, atenţionându-i să nu le atingă şi să anunţe imediat medicii veterinari. Cu cât mai repede vom face verificări, cu atât mai eficiente vor fi şi măsurile de împiedicare a răspândirii virusului” a subliniat dr. Mihai Voloşeniuc.
Spre deosebire de găini, mai susceptibile la gripa aviară sunt raţele şi gâştele, atât cele sălbatice, cât şi cele domestice. Semnele precoce ale prezenţei virusului sunt depresia, anorexia, reducerea consumului şi febra. Păsările bolnave stau cu capul aplecat, prezintă creste şi bărbiţe cianotice, diaree apoasă, respiraţie dificilă şi lăcrimare excesivă.
În ultimele luni, în ţară au fost înregistrate trei cazuri de infectare la lebede, în judeţele Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.
























Comentarii