Detractorii

> V.I. ADOMNICĂI

România a reuşit să ajungă singura ţară în „verde” de pe „bătrânul continent”. Se întâmplă pe fondul unei recrudescenţe a infectărilor în rândurile europenilor. Am putea fi „încântaţi”, dar „experţii” de tot felul nu concep că se poate şi aşa. În septembrie, când eram ciumaţii Europei, se trăgea în noi din toate poziţiile. Fără pic de patriotism, acceptam fatidicul stigmat al oii negre a civilizaţiei europene. Vinovată ar fi fost marea masă de analfabeţi funcţional şi de needucaţi care nu consimt la panaceul vaccinării anti-Covid. De lipsă de atitudine, am suferit atunci când Suceava era etichetată ca „Lombardia României”, iar lumea ne turna cu lături în cap. În septembrie, judeţul părăsea cel dintâi valul al patrulea, însă, fiind contrară clişeelor, „performanţa” nu convenea. Vezi bine, evoluţia de conjunctură s-ar fi datorat habitatului rarefiat, populaţiei imobile şi slabei receptivităţi la testare. Iată că prea-vaccinaţii europeni dau iarăşi piept cu virusul ucigaş, un proces ciclic, după cum s-a şi confirmat. Chiar şi acum, când tendinţa s-a inversat, în favoarea noastră, detractorii continuă să ne caute nod în papură. Căci, nu-i aşa?, ceea ce vine din Occident este „super”, iar tot ce-i românesc nu poate fi altcumva decât… „câh”. Şi, încă, această prejudecată ne va bântui mult timp de acum încolo!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI