Siret

150 de butelii cu refrigerent fără documente de provenienţă, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit luni, într-un microbuz, 150 de butelii cu refrigerent, pentru care şoferul nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, a precizat că poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret au desfăşurat o acţiune în cadrul căreia au oprit în trafic, pe raza oraşului Siret, un microbuz marca Mercedes Benz Sprinter.

În maşină se aflau două persoane cu dublă cetăţenie, româno-ucraineană.

În urma controlului au fost descoperite în microbuz 150 de butelii inscripţionate „Refrigerant 404 A”, fiecare având greutatea de 10,9 kg, pentru care persoanele nu au putut prezenta documente legale de provenienţă sau transport.

Toate buteliile, în valoare de 105.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transport şi tranzit de substanţe şi preparate periculoase. Totodată, microbuzul marca Mercedes Benz Sprinter, în valoare de aproximativ 60.000 lei, a fost indisponibilizat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI