Omul cenuşiu

O companie din Marea Britanie a etalat recent o nouă creaţie a sa, un robot umanoid. În imaginile transmise lumii, Ameca, după cum a fost numit, cenuşiu „la faţă şi la trup”, pare-se a se trezi dintr-un somn adânc, tresare şi se miră că oamenii sunt cu ochii pe el, apoi îşi priveşte mâinile, iar în cele din urmă se uită direct în cameră şi zâmbeşte… Realizatorii săi au ţinut să menţioneze că au urmărit să sublinieze uimitoarele progrese în domeniul roboticii şi, totodată, să ne determine să înţelegem că interacţiunea dintre oameni şi roboţi este posibilă. Printre altele, aflăm că Ameca este lipsit de trăsături de gen (altfel zis, nu-i nici „bărbat”, nici „femeie”), iar culoarea pe care oamenii i-au dat-o nu implică asemănarea cu vreo rasă umană, de asemenea din raţiuni actuale, lesne de priceput. Deşi-i făcut să pară om, pe de o parte, pe de alta ni se subliniază că nu, nu-i om. Pe de o parte, aşadar, Ameca „învaţă” de la om, iar pe de alta omul este îmbiat să se deprindă a păşi într-o lume dintr-un viitor din ce în ce mai apropiat, în care… să conlucreze (acesta-i, oare, cuvântul?!) cu roboţii. Departe de noi să ne înfricoşăm la gândul de scenariu SF cum că va veni o zi când roboţii – robotind pe lângă noi, nu doar cu braţele lor cibernetice, ci şi cu capetele lor cibernetice – ne vor lua locul şi ne vor transforma în roboţii lor. Teamă ne-ar fi că, seduşi să ieşim treptat din universul nostru divers şi colorat, unii dintre noi riscăm să ne asemănăm cu roboţii, depăşindu-i în „evoluţie”. Să devenim şi noi nişte oameni cenuşii…