> Numărul de cazuri din ultima săptămână, în scădere uşoară faţă de cel din săptămâna anterioară
DSP Suceava a anunţat că în săptămâna 8-14 noiembrie în judeţ nu a fost înregistrat niciun caz de gripă, dar că au fost raportate 941 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), cu 8 internări, şi 316 de cazuri de pneumonie, cu 59 de internări.
Numărul cazurilor raportate este în uşoară scădere faţă de săptămâna anterioară, când s-au înregistrat 1.284 de infecţii respiratorii şi pneumonii, faţă de mijlocul lunii octombrie, când erau circa 2.000 de cazuri săptămânal.
Cele mai multe cazuri de infecţii respiratorii acute, respectiv 242, cu o internare, au fost raportate la copii cu vârste între 5 şi 14 ani, alte 178 la copii cu vârste între 2 şi 4 ani, cu o internare, iar 125 de cazuri la bebeluşi cu vârste de la 0 la 1 an, cu trei internări. Au mai fost raportate 150 de cazuri la persoane cu vârste între 15 şi 49 de ani, fără internări, 139 de cazuri la grupa de vârstă 50-64 de ani, cu o internare, şi 107 de cazuri la cei de peste 65 de ani, cu două internări.
În ceea ce priveşte pneumoniile, au fost raportate 316 de cazuri, dintre care 45, cu 3 internări, la copii cu vârste între 5 şi 14 ani, alte 45 de cazuri, cu 23 de internări, la copii cu vârste între 2 şi 4 ani, iar la copii cu vârste între 0 şi un an au fost 37 de pneumonii, cu 23 de internări.
La grupa de vârstă 15-49 de ani au fost raportate 65 de cazuri, cu 4 internări, la grupa de vârstă 50-64 de ani au fost 56 de cazuri, cu două internări, iar la cei cu vârste peste 65 de ani au fost 68 de cazuri, cu patru internări. (N.B.)
























Comentarii