Pe verde

> L.D. CLEMENT

Judeţul Suceava este, de luni, primul judeţ din ţară revenit în zona verde a ratei infectărilor cu SARS-CoV-2 sau, după cum au spus unii, primul judeţ din ţară „care a ieşit din valul patru”. De la Bucureşti, de unde se administrează la nivel naţional situaţia sănătăţii noastre (şi) în zodia pandemiei, nu s-au formulat menţiuni speciale cu privire la această reuşită, nu s-au auzit aplauze nici pentru medici, nici pentru suceveni în general, deci nu e cazul să ne aşteptăm la vreo medalie sau coroniţă… Însă este realmente de subliniat că Suceava este primul judeţ trecut pe verde, primul în care rata de incidenţă a scăzut sub 2 (luni – 1,83, în vreme ce media naţională comunicată de INS era 5,17!), mai ales într-un context în care în zona galbenă erau doar nouă judeţe, toate celelalte  – printre care şi unele foarte importante, precum Cluj, Iaşi, Braşov, Arad – rămânând în zona roşie, acolo unde se află şi Capitala. De remarcat că acest rezultat s-a conturat (şi desigur că nu din senin) chiar în judeţul aflat mereu la coada clasamentului vaccinărilor şi vaccinaţilor! Nu îndrăznim să extragem din pălărie o concluzie, poate se vor pronunţa (şi) asupra acestui aspect specialiştii cei mai competenţi sau şefii administrativi ai specialiştilor respectivi. Deocamdată contează că suntem – aşa cum suntem – pe verde. Şi că e sănătos să rămânem acolo.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI