La Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

Premieră medicală pentru regiunea Moldovei

> Este vorba despre o ablaţie cu microunde a unei tumori hepatice maligne neoperabile, de mari dimensiuni

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a anunţat, vineri, că, la data de 11 noiembrie, la această unitate spitalicească s-a practicat o procedură de ablaţie (topire) a unei tumori hepatice maligne (de tip hepatocarcinom) ce măsura aproximativ 7/6/5cm, prin ghidaj realizat de computerul tomografic (CT) şi ultrasonografic, cu ajutorului unui dispozitiv cu microunde, la un pacient în vârstă de 82 de ani.

Intervenţia a fost realizată de medicii radiologi dr. Cătălin Lulciuc (SJU Suceava) şi dr. Mugur Grasu (Spitalul Clinic Fundeni), în echipă cu dr. Mihai Creţeanu jr. şi dr. E. Gavriliuc, din cadrul Compartimentului de Radiologie Intervenţională al SJU Suceava.

Dr. Cătălin Lulciuc a explicat că ablaţia cu microunde este o tehnologie nouă, care distruge tumorile maligne primare sau secundare (metastaze) folosind căldura generată de energia microundelor.

„Folosind un ghidaj imagistic CT şi ultrasonografic, reuşim să introducem antena direct în mijlocul tumorilor, având repere de ordin milimetric, printr-un orificiu de aprox 4-5 mm. În urma intervenţiei, pacientul poate pleca acasă chiar din a doua zi, fără a fi nevoie de zile de spitalizare pentru recuperare. Decizia de ablaţie prin microunde a tumorilor hepatice este luată de o echipă multidisciplinară, formată din gastroenterologi, oncologi, chirurgi generalişti, radiologi şi radioterapeuţi. Metodele miniminvazive de ablaţie tumorală se pot folosi şi pentru tratarea cancerelor tiroidiene, pulmonare şi osoase, atât pe tumori primare cât şi pe metastaze. Aceste proceduri se vor face ca practică uzuală la SPJSV în cel mai scurt timp. Mulţumesc mult echipei, fără de care această primă intervenţie la SPJSV, nu ar fi fost posibilă” a declarat dr. Lulciuc.

Managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat că, până la sfârşitul acestui an, un aparat de RFA (ablaţie prin radiofrecvenţă), vârful de gamă din aparatura curentă, va fi achiziţionat de SJU Suceava prin ordonatorul principal de credite CJ Suceava, împreună cu alte aparate de ultimă generaţie. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI