> Măsura este valabilă în luna noiembrie, urmând ca pentru decembrie să se decidă în funcţie de solicitări, dar şi de personalul disponibil
Prefectura Suceava a anunţat, ieri, că pentru a veni în sprijinul cetăţenilor „prin asigurarea unui serviciu public de calitate, transparent”, ca urmare a numărului mare de solicitări adresate de persoanele juridice şi persoanele fizice pentru înmatricularea sau transcrierea autovehiculelor, „consecinţă a termenului de aşteptare din prezent”, a fost decisă preluarea cererilor de înmatriculare/ transcriere săptămânal, şi în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 8 – 16.
Sursa citată a precizat că această suplimentare de program a fost decisă doar pentru luna noiembrie, urmând ca pentru luna decembrie să se reanalizeze situaţia în funcţie de dinamica solicitărilor şi de resursa de personal avută la dispoziţie.
„Se va asigura funcţionarea a două ghişee, unul pentru persoane fizice şi unul pentru persoane juridice, cu preluarea cererilor fără programare, după principiul «primul venit, primul servit»” a menţionat Prefectura Suceava. (N.B.)
























Comentarii