Alte 22 de clase trec la învăţământul online

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava a anunţat, marţi, că alte 22 de clase din unităţi şcolare din judeţ vor suspenda activităţile cu prezenţă fizică, urmând să treacă pentru două săptămâni la şcoala online, după ce s-au depistat 40 de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 la elevi şi angajaţi din învăţământ.

Potrivit ISJ, au mai fost confirmaţi 23 de elevi cu Covid-19, din şcoli şi colegii din Suceava, Salcea, Suceviţa, Fălticeni, Câmpulung, Liteni, Dumbrăveni, Mălini, Gura Humorului.

Totodată, au fost confirmate cu infecţie cu noul coronavirus 14 cadre didactice şi trei angajaţi din rândul personalului auxiliar nedidactic. Astfel, au fost confirmate cu Covid trei cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, câte două cadre didactice de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava şi de la Şcoala Gimnazială „Aurelian Stanciu” Salcea, câte un cadru didactic de la şcoli gimnaziale, colegii şi grădiniţe din Corocăieşti, Mitocu Dragomirnei, Boroaia, Rădăuţi, Suceava, Cajvana şi Hânţeşti. Au mai fost confirmaţi doi angajaţi din cadrul personalului nedidactic de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava şi unul de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa piticilor” Gura Humorului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI