Elevi militari câmpulungeni la început de drum

Au trecut trei săptămâni de când cei mai tineri membri ai Armatei României au intrat pe porţile Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Chiar dacă primele zile în liceul militar au fost destul de dificile, elevii claselor a IX-a se acomodează treptat cu elementele de noutate din mediul cazon şi cerinţele unui colegiu cu profil militar.

Cei 120 de elevi din primul an de studiu încep să desluşească tainele liceului labirint ce le va fi casă pentru următorii 4 ani. Au învăţat care este diferenţa dintre un pluton („o clasă”) şi o companie („toate clasele din anul de studii”), au învăţat să îşi sincronizeze braţele cu mersul în cadenţă şi să realizeze nodul la cravată.

După o competiţie acerbă, elevul David Botezat a ajuns să fie primul admis în colegiul câmpulungean, cu nota 9,97. Determinarea, perseverenţa şi munca asiduă au fost armele lui pentru a ajunge elev militar. David este sucevean şi ne-a mărturisit că a optat pentru acest colegiu fiind inspirat de un absolvent. „M-a atras faptul că este un colegiu de prestigiu care oferă o gamă largă de oportunităţi. Tatăl meu este preot şi am crescut într-un cadru disciplinat. Sunt pasionat de biologie şi îmi place să ajut oameni, din acest motiv visez să devin medic militar” a spus David.

Gemenii Florin şi Bogdan Pavăl au împărţit acelaşi vis, acela de a fi elev la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, iar acum împart aceeaşi clasă şi acelaşi dormitor. Întrebaţi de perioada de pregătire pentru admitere, răspund aproape la unison că nu a fost foarte dificilă. Cei doi fraţi alergau câte o oră în fiecare seară, indiferent de vreme, pentru a fi siguri că trec cu brio peste probele sportive. Faptul că nu au avut în familie modele care să poarte uniforma militară nu i-a oprit să fie ei primii.

Florin a fost admis al doilea pe liceu, cu media 9,96, şi spune că a optat pentru o carieră militară deoarece consideră că este una frumoasă, ordonată şi bazată pe disciplină. Bogdan a fost admis la doar 5 sutimi diferenţă şi a trecut peste examenul susţinut în vederea admiterii cu nota 10. „Considerăm că în viaţă trebuie să trecem peste obstacole şi să avem o gândire pozitivă” au mai spus cei doi fraţi.

Cu aceeaşi gândire pozitivă continuă anul şcolar toţi elevii claselor a IX-a, care se află acum la început de drum, şi vor avea timp în patru ani de zile să se apropie de cea mai bună variantă a lor.

 GEORGIANA LUPU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI