Numeroşi participanţi la „Hora la Prislop”

Numeroase persoane au participat ieri, 22 august, la evenimentul organizat în premieră de consiliile judeţene Suceava şi Maramureş. Este vorba despre „Hora la Prislop”, eveniment unic ce a avut loc la graniţa celor două judeţe.
Programul a inclus o spectaculoasă paradă a portului popular din Bucovina şi Maramureş, care a fost deschisă la miezul zilei de buciumaşi şi călăreţi. A urmat o horă în care au putut participa toţi cei care au dorit.
În a doua parte a evenimentului, mai mulţi artişti, ansambluri şi formaţii din Suceava şi Maramureş au urcat pe scena amenajată chiar pe linia de hotar dintre cele două judeţe.
Suceava a fost reprezentată la acest eveniment de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, formaţii şi grupuri folclorice tradiţionale, meşteri populari şi Asociaţia „Produs în Bucovina”, care a oferit celor prezenţi preparate tradiţionale.
Anterior, vicepreşedintele CJ, Niculai Barbă, declara că autorităţile judeţene şi-au propus ca prin acest eveniment să promoveze turismul, în special prin crearea de trasee turistice care să lege judeţul Suceava de judeţele vecine. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI