> Înainte să reglementeze debranşările de la utilităţi trebuie aprobată Legea consumatorului vulnerabil, consideră parlamentarul sucevean
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, că guvernarea liberal-useristă îşi propune să trimită în beznă şi în frig sute de mii sau poate milioane de români care, deşi muncesc, au venituri insuficiente pentru a-şi acoperi facturile din ce în ce mai mari.
„Cu fiecare decizie luată, monstruoasa coaliţie PNL –USRPLUS – UDMR se dovedeşte a fi duşmanul cel mai atroce al românilor de rând, al celor care trăiesc din salariul minim pe economie, al pensionarilor şi al copiilor. Altminteri, nu putem înţelege de ce guvernanţii au adus în discuţie şi de ce au convocat în sesiune extraordinară plenul Senatului pentru a vota ordonanţa de guvern ce dă undă verde furnizorilor de utilităţi să debranşeze consumatorii care nu-şi pot plăti facturile” a arătat Ioan Stan.
Potrivit acestuia, o asemenea Ordonanţă de Guvern nici nu-şi avea rostul în momentul de faţă.
„Avem în continuare stare de alertă, adică acel context care a motivat măsura interzicerii debranşării. Condiţiile nu s-au schimbat. Realitatea este că suntem în stare de alertă şi se anunţă valul 4, fiind posibil ca în scurt timp să trebuiască să luăm iarăşi măsuri care să protejeze populaţia sub aspect economic şi social” a explicat senatorul social-democrat sucevean.
El a mai apreciat că nu se poate lua o asemenea decizie fără să se ţină cont de contextul socio-economic al celor care se află în incapacitate de plată, pentru că statul român, sub conducere liberal-useristă, este şi el cauză a acestor probleme de plată, deoarece Guvenul Cîţu „şi-a dovedit ineficienţa în gestionarea economică a ţării, trăind numai din datorii, fără să opereze nicio creştere salarială, de pensii sau de alocaţii, deşi avea inclusiv obligaţia legislativă pentru realizarea acestor majorări”.
„Evident că PSD a votat împotriva acestei ordonanţe aberante, pentru că PSD înţelege realitatea în care trăiesc românii şi este conştient de rolul social pe care statul trebuie să-l joace în societate” a arătat Ioan Stan.
Senatorul consideră că sunt multe familii cu copii, pensionari şi angajaţi cu salarii mici care nu-şi pot plăti în mod regulat facturile la utilităţi, iar situaţia lor se agravează exponenţial în contextul creşterii explozive a tarifelor la energie electrică şi gaze naturale.
„Procentual, peste 41% dintre gospodăriile din mediul urban şi 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata utilităţilor. Drept pentru care această ordonanţă nu ar fi trebuit să fie aplicată înainte de adoptarea Legii consumatorilor vulnerabili. Firesc este întâi să protejăm, apoi să debranşăm şi numai pe cei care pot, dar din rea-voinţă nu vor să plătească” a menţionat senatorul.
Ioan Stan susţine că nu trebuie ca, din cauza unor rău-platnici, să fie trimişi în beznă şi în frig sute de mii sau poate milioane de români care, deşi muncesc, au venituri insuficiente pentru a-şi acoperi facturile din ce în ce mai mari, cauzate, în bună parte, de „buna guvernare” PNL – USRPLUS – UDMR. (N.B.)


























Comentarii