După admiterea din vară

Creştere apreciabilă a numărului de înmatriculări la USV

>Celor 2.557 de candidaţi români înmatriculaţi li se adaugă 305 de români de pretutindeni şi de cetăţeni străini >La ciclurile de licenţă şi masterat, următoarea sesiune de admitere se va desfăşura începând cu 6 septembrie

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost aleasă de aproape 3.000 de candidaţi, aspect care demonstrează că „prin politica de diversificare constantă a programelor de studiu, atât la nivel de licenţă, cât şi de masterat, prin dezvoltarea bazei materiale şi prin atragerea unei resurse umane performante, se răspunde nevoilor societăţii” se evidenţiază într-un comunicat de presă al instituţiei academice din reşedinţa de judeţ. Conform sursei citate, celor 2.557 de candidaţi români înmatriculaţi la programele de licenţă şi de masterat li se adaugă, la fel ca în ultimii ani, un număr consistent de candidaţi români de pretutindeni şi cetăţeni străini, respectiv 240 la programele de licenţă şi 65 la programele de masterat. Acestora li se alătură candidaţii care au fost admişi la doctorat pentru domeniile la care s-a organizat admitere în această sesiune, unele dintre ele organizând admitere exclusiv în sesiunea din septembrie.

Prin programele de studiu de licenţă şi de masterat propuse în sesiunea de admitere recent încheiată, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava rămâne în continuare în atenţia candidaţilor proveniţi din judeţul Suceava, dar şi din judeţele limitrofe sau din străinătate, mai ales din Republica Moldova şi Ucraina, existând o corelaţie directă între cei care au optat pentru programele de studiu oferite şi absolvenţii de bacalaureat sau de licenţă. Potrivit analizei dinamicii ratei de promovare a examenului de bacalaureat, se observă că în anul 2021, la nivel naţional, numărul absolvenţilor este de 88.587, ceea ce reprezintă 92,9% din totalul celor din anul 2020, de 95.399 absolvenţi. Raportat la acest procentaj de 92,9%, se constată că, şi în acest an, USV a reuşit să atragă mai mulţi candidaţi la studiile universitare de licenţă, înmatriculând un număr de tineri care reprezintă 95,8% din cifra înmatriculărilor din sesiunea iulie 2020, ceea ce ne situează peste procentul înregistrat la nivel naţional la examenul de bacalaureat. De asemenea, comparându-se situaţia din anul curent cu cea din anii 2018 şi 2019, când numărul absolvenţilor de bacalaureat a fost aproximativ egal cu cel din anul 2021, este remarcată o creştere apreciabilă a numărului de înmatriculări la USV la finalul sesiunii de admitere din vară. Pentru locurile rămase disponibile la ciclurile de licenţă şi masterat, următoarea sesiune de admitere se va desfăşura în perioada 6-13 septembrie, pentru specializările la care există probe, respectiv 6-10 septembrie, la specializările fără probe. Pentru domeniile de doctorat care organizează concursul de admitere în sesiunea din septembrie, perioada de înscriere va fi 6-10 septembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: