Doi suceveni au transferat o firmă pe numele unui grăjdar

> Au recurs la acest lucru pentru a evita răspunderea penală pentru infracţiuni economico-financiare > Ei au fost trimişi în judecată

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat că a sesizat Tribunalul Suceava cu o cauză prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate  a doi inculpaţi, soţ şi soţie, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni economico-financiare care au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma de 169.047 lei.

Potrivit anchetatorilor, femeia trimisă în judecată a fost acuzată de mai multe infracţiuni.

Astfel, procurorii au arătat că în perioada ianuarie 2014 – octombrie 2016, în calitate de administrator, statutar şi faptic, al unei societăţi comerciale, a stabilit cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 87.927 lei, în vederea obţinerii rambursării ilegale a acesteia,  obiectivată prin 9 (nouă) declaraţii specifice conţinând deconturile de TVA aferente perioadei ianuarie 2014-iunie 2016, suma astfel solicitată provenind dintr-un număr de 111 facturi ce figurau ca fiind emise de diferite societăţi comerciale, în valoare de 389.269 lei (fără TVA), valoarea TVA aferentă fiind de 89.621 lei, ştiind că sunt fictive, având ca obiect pretinse achiziţii de bunuri şi servicii, facturi pe care le-a înregistrat în contabilitatea societăţii în condiţiile în care cunoştea că operaţiunile comerciale fictive sus-menţionate nu puteau genera beneficiul rambursării TVA în mod legal, conduita sa  având astfel ca rezultat direct obţinerea, efectivă, fără drept, a sumei totale de 87.927 lei cu titlu de rambursări de la bugetul general consolidat al statului român.

Anchetatorii mai arată că femeia, în 1.02.2017 şi, respectiv, 6.02.2017, în calitate de administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, cu complicitatea soţului său, prin efectuarea demersurilor legale la Oficiul Registrului Comerţului Suceava şi depunerea documentelor prevăzute de lege,  a transmis fictiv părţile sociale deţinute în cadrul societăţii respective către o altă persoană cu educaţie redusă şi care nu avea reprezentarea naturii juridice şi a întinderii efectelor actelor semnate. Procurorii susţin că, în realitate, femeia a rămas administrator faptic al societăţii pe tot parcursul anului 2017, unic decident şi având deplin control asupra activităţii sale, inclusiv având posesia tuturor actelor privind înfiinţarea şi funcţionarea sa, în scopul sustragerii de la urmărirea penală deja începută cu privire la activitatea infracţională anterior descrisă.

Declaraţii fictive la Oficiul Registrului Comerţului

Totodată, în data de 1.02.2017, în calitate de administrator al societăţii comerciale,  cu ocazia cesionării a 4,76% din părţile sociale către acea persoană, a efectuat declaraţii fictive la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava cu privire la sediul principal al societăţii, pretinzând în scris că sediul societăţii se afla la o adresă la care nu exista nicio construcţie edificată şi care să poată servi ca sediu, în vederea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare sau fiscale pe care le prevedea ca probabile, având în vedere activitatea infracţională desfăşurată, iar în 6.02.2017, după cesionarea către persoana menţionată a părţilor sociale ale societăţii, cu ocazia înfiinţării întreprinderii individuale cu numele acesteia, pe care tot inculpata a administrat-o în fapt, a determinat verbal, cu rea-credinţă, pe titularul aparent al acestui nou agent economic  să efectueze declaraţii fictive la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava,  cu privire la sediul principal al  acestei întreprinderi individuale, acesta dând curs solicitării inculpatei  fără a avea reprezentarea naturii juridice şi a întinderii efectelor şi consecinţelor demersului său,  pretinzând în scris, în faţa funcţionarilor din cadrul instituţiei sus menţionate, că sediul societăţii s-ar afla la o adresă la care nu exista nicio construcţie edificată şi care să poată servi ca sediu.

Contract de comodat întocmit şi semnat în fals

Mai mult, în data de 30.01.2017, prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii, a întocmit şi semnat în fals contractul de comodat, folosind datele de identificare ale tatălui său care era decedat, contract în care acesta figura în calitate de proprietar-comodant şi societatea pe care o administra, pretins reprezentată prin administratorul aparent, în calitate de comodatar, având ca obiect darea spre folosinţă a unui spaţiu situat la adresa la care ulterior a declarat fictiv sediul societăţii.

Aceeaşi femeie, în perioada martie 2016-ianuarie 2017, în calitate de titular de drept şi de fapt al  unei alte întreprinderi individuale, a stabilit cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 34.666 lei, iar în perioada februarie-septembrie 2017, în calitate de titular în fapt al întreprinderii individuale înfiinţate în urma cedării părţilor sociale ale societăţii pe care o administrase în fapt şi în drept, a stabilit cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 18.203 lei, în vederea obţinerii rambursării ilegale a acesteia.

Ancheta a mai relevat şi în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, în calitate de titular de fapt al  unei alte întreprinderi individuale, a stabilit cu rea-credinţă taxa pe valoarea adăugată în sumă de 28.251 lei, în vederea obţinerii rambursării ilegale a acesteia.

În sarcina soţului femeii s-a stabilit că la începutul anului 2017, în baza unei evidente înţelegeri prealabile cu  soţia sa, cunoscând contextul în care aceasta urmărea să disimuleze desprinderea de societatea al cărei administrator era, prin transmiterea fictivă a părţilor sociale ale acesteia, pentru a se sustrage de la răspunderea fiscală şi penală întrucât desfăşurase sub paravanul acesteia o activitate infracţională în legătură cu care autorităţile fiscale şi penale erau sesizate, cât şi pentru a putea controla în continuare, în fapt, societatea, şi pentru a continua desfăşurarea activităţii infracţionale, a identificat persoana care să preia aparent administrarea şi părţile sociale ale societăţii de la soţia sa, şi astfel să ia asupra sa răspunderea pentru activitatea societăţii.

Procurorii menţionează că persoana aleasă să preia firma în acte era lipsită de posibilităţi financiare, cu nivel de educaţie redus, nu punea întrebări şi  efectua ocazional munci sezoniere necalificate în grajduri de animale, fără a putea realiza consecinţele juridice ale acţiunilor sale de semnare a unor acte de preluare a societăţii, şi o stare de sănătate precară, decedând un an mai târziu din cauza unei ciroze hepatice decompensate.

Astfel, pentru a sprijini distanţarea aparentă a soţiei sale de cadrul infracţional desfăşurat anterior, pentru a îngreuna o eventuală tragere a acesteia la răspundere penală şi pentru a-i pune la dispoziţie o persoană cu rol de „ţap ispăşitor”, care să ia asupra sa responsabilitatea în acte în legătură cu societatea respectivă, însă cu rămânerea faptică a inculpatei ca administrator, la începutul anului 2017 i-a propus acestei persoane să preia societatea, iar acesta din urmă a acceptat, strict pentru a fi remunerat din punct de vedere material, fără a înţelege implicaţiile şi întinderea acestui demers în plan juridic.

Urmarea acestor demersuri de identificare şi convingere pentru preluarea în mod fictiv a părţilor sociale ale societăţii, această persoană s-a conformat solicitării, fiind însoţit, ghidat şi îndrumat de acesta şi de inculpată când a semnat actele necesare demersului prefigurat, la datele de 1.02.2017 şi 6.02.2017.

În această cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatei până la concurenţa sumei de 169.047  lei, însă nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile în proprietatea acesteia. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: