Semn

Ireverenţe

Aurel Buzincu

Probabil că niciuna dintre ireverenţele între care trăim – tot mai adaptaţi şi mai împăcaţi cu faptul – nu este mai dezgolită de cultură şi de educaţie şi mai păgubitoare decât cea a lipsei de consideraţie faţă de aproapele nostru vârstnic – deşi în discuţie ar trebui să se afle, de fapt, lărgind şi modificând un pic sfera criteriilor, cel mai în vârstă decât noi, în general. Iar asta e aşa cu toate că găsim imediat în moştenirea culturală, dacă vrem – dar nu vrem, mai tot ce-i moştenire miroase neplăcut, precum galinaceul necumpărat de la supermarket –, câte dovezi dorim că avem o tradiţie serioasă şi chiar severă în sensul acesta. Badea, bădiţa, bădia, nenea etc. vin de pe acolo. Poate că mai puţin pe la oraş – care nu e cosmopolit pe cât e, în realitate, dezertor din tradiţie şi consumator contrafaceri –, însă, precum să fi zis cu gură de aur cineva cândva, veşnicia s-a născut la sat. Să sperăm, e de completat musai azi, că nu va fi să şi moară acolo.

Era vorba însă de consideraţia şi de reverenţa datorate vârstnicilor o istorie întreagă şi de faptul că izvorul acestor îndreptări culturale (deci omeneşti – căci în lumea de sub uman, exemplarele cărora le-a trecut vremea fie sunt alungate din societatea lor, fie se retrag din proprie iniţiativă în singurătate) e pe punctul de a seca de tot. Trebuie să repet că, din păcate, cu mare pierdere. Nu atât pentru vârstnici, a căror viaţă a luat-o încotro este sortit să o ia viaţa tuturor de la o vreme înainte, iar ei devin pe zi ce trece spectatori în detaşare şi resemnaţi ai acestui curs – ci, în primul rând, pentru cei care vin din urmă şi pentru cei care rămân în urmă.

Spunea cândva o vorbă, probabil că tocmai de aceea: cine nu are bătrâni să şi-i cumpere. S-a schimbat în timp vorba în partea ei care preconizează soluţia şi a căpătat inclusiv turnuri glumeţe, dar a rămas aceeaşi când postulează valoarea de avere a vârstnicului în comunitatea lui. Iar cumpărarea de aici, care fireşte că nu e niciodată posibilă şi practică şi practicabilă la modul real, nu e desemnarea unei operaţiuni comerciale propriu-zise, ci metaforă pentru un mod cvasiinaccesibil de a obţine şi a poseda ceva ce ţi-e foarte necesar şi nu ai. Pesemne că e greu de imaginat pentru omul de azi al shoppingului generalizat, la îndemână şi obligatoriu, că a cumpăra nu a avut întotdeauna aceeaşi condiţie şi răspândire, că nu oricine a putut cumpăra ceva şi nu orice s-a putut cumpăra. Metafora vorbei noastre, în esenţă, asociind, deloc rar, realităţi incompatibile, participă la generarea unei expresii paradoxale, bazate pe acreditarea absurdului care în timp ce apasă pe înţelesul valorii vârstnicului, constată subtextual, drastic precum într-o sentinţă şi punitiv, imposibilitatea rezolvării situaţiei şi nefericirea ca fatalitate a comunităţii care nu a făcut la timp ceea ce era de făcut ori care se află în acest impas urmare a unui destin, a unui blestem, a unei sancţiuni pentru o necuviinţă.

Şi ce să fi însemnat în comunitatea tradiţională (aşezare, cut, până la familie sau începând cu ea) bătrânul acesta aşa de preţios? O sumă de lucruri – în baza, însă, a unei culturi la fel de preţioase şi ea. Nu-i deloc uşor să-i inventariezi meritele pentru care să-ţi impui, spre folosul tău, să-l preţuieşti. De la a te fi sădit în lume astfel încât să înfloreşti şi să ai rod, de bună seamă că în mai darnic sau mai zgârcit noroc în privinţa înzestrărilor pe care ţi le-a făcut, şi până la experienţa şi ştiinţa lui într-o uriaşă mulţime de lucruri în care teoria fie nu există, fie nu acoperă niciodată îndestulător varietatea realităţii şi în care tu, lipsit de asistenţa lui – considerată mereu, probabil, învechită – rişti să dai cu capul, şi dureros, dar şi cu urmări rele, mai des decât ar fi nevoie şi decât meriţi. Şi să nu mai punem la socoteală că el este, indiferent cum s-ar arăta şi s-ar manifesta, o ipostază lumească a lui Dumnezeu sălăşluit în vecinătatea noastră imediată. Ai asigurat privilegiul să te uiţi prin el în adâncuri de multe feluri după cum ţi-s putere, aplecarea şi interesul, iar pe de altă parte, cu el alături, lumea are temeinicie, soliditate, stabilitate, e sigură şi omenească…

Şi trebuie să închei cu ceva ce m-a siderat spre mijlocul anilor ‘90, cred, atunci când am avut primul contact cu raţionamentul conform căruia atâţia cetăţeni activi duc în spate atâţia pensionari. De atunci am mai auzit asta – ca să mă obişnuiesc, dar nu şi ca să mă împac în vreo măsură cu acest mare fals al dusului în spate şi cu expresia aceasta mai rudimentară decât toate rudimentele laolaltă.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: