> Sucevenii care îşi creează cont pe site vor putea să semnaleze incidente din oraş, adăugând şi fotografii
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, că a fost finalizat proiectul de digitalizare a activităţii Primăriei Suceava realizat cu fonduri europene de 2,77 milioane de lei, din care 2% reprezintă contribuţia municipalităţii.
Potrivit primarului, fiecare utilizator trebuie să-şi creeze un cont pe site-ul primăriei Suceava în secţiunea dedicată acestui proiect şi, ulterior, va putea transmite solicitări şi va primi răspunsuri la acestea, inclusiv solicitări de clarificare, urmând să fie înştiinţat şi prin SMS de primirea răspunsurilor.
Primarul a spus că prin acest sistem se vor putea obţine certificate de atestare fiscală, certificate de urbanism, certificate de nomenclatură stradală şi adresă, autorizaţii speciale de transport, acord prealabil pentru amplasarea şi executarea construcţiilor de instalaţii în zona drumului public, aviz pentru amplasarea de branşamente tehnico-edilitare în zona drumului public, autorizaţii de transport persoane în regim de taxi, viză şi prelungire viză până la 5 ani, autorizare taxe, viza anuală, autorizarea activităţii de comerţ şi prestări servicii şi aviz pentru programul de funcţionare, autorizare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică.
Mai mult, Ion Lungu a menţionat că se vor putea sesiza incidente din oraş, dacă există avarii sau alte situaţii, fiind posibil să se transmită şi imagini de la faţa locului.
Întrebat dacă un cetăţean nu poate sesiza problema dacă nu are cont creat pe site-ul Primăriei Suceava, primarul a răspuns că prin intermediul acestui program este necesar să fie creat un cont, dar că sucevenii pot sesiza problemele ca şi până acum. (N.B.)
























Comentarii