Despre Alina Andruhovici şi Filon Lucău nu poţi vorbi separat. Nu-i poţi despărţi, nu numai pentru că sunt un cuplu, ci şi pentru că au aceleaşi aspiraţii. Când el pictează, ea scrie sau pune mâna pe pensulă şi îi pregăteşte culorile ori îl ajută la finisat. Când el scrie, ea „pictează” goblenuri. Împreună au creat, de altfel, şi au oferit publicului un frumos şi interesant album de artă bilingv (română şi engleză), apreciat nu numai pentru frumuseţea sa, dar şi pentru valoarea sa documentară. Împreună au organizat numeroase expoziţii, lansări de carte, făcând cunoscute arta şi tradiţiile bucovinene nu numai în ţară, ci şi peste hotare (la Praga, la Bruxelles, în Parlamentul European, unde Alina a avut şi rolul de ghid şi îndrumător al vizitatorilor prin expunerile făcute).
Filon Lucău s-a născut în comuna Fundu Moldovei, o zonă deosebit de bogată în comori de artă populară – port, folclor, obiceiuri, pe care neuitatul sociolog şi om de cultură Dimitrie Gusti, creatorul Muzeului Satului, le-a făcut cunoscute lumii după cercetările multidisciplinare organizate de Universitatea şi Centrul Cultural Bucureşti în toată ţara.
Fiul unui cojocar vestit şi iscusit, copilul a prins de la tatăl său dragostea de creaţie de frumos şi, cu un talent vădit, a început, încă de mic, să deseneze pentru acesta motivele naţionale de pe altiţe şi covoare, care erau aplicate pe cojoacele purtate îndeosebi de femei, veşmânt aflat la mare cinste în această zonă a ţării. Mai târziu, student la filologie, iar apoi pofesor de limba română, a început să facă cercetări şi să scrie despre tradiţiile şi obiceiurile de pe Valea Moldovei, publicând mai multe volume, printre care „Păstoritul şi folclorul păstoresc în Obcinele Bucovinei”, „Şirag de nestemate din vechime adunate”, motive pe care le-a transpus şi în picturile sale pe sticlă.
A creat şi continuă să creeze icoane pe sticlă cu chipuri de sfinţi aşa cum îi vede el, cu obiceiuri de iarnă, cu tradiţii, cu frumuseţi ale naturii, creaţiile sale având un plus de frumuseţe şi originalitate prin chenarele inspirate din cusături şi scoarţe ţărăneşti. Lucrările sale pot fi admirate nu numai în expoziţiile personale deschise, dar şi prin expunerea lor cu ocazia unor evenimente importante din viaţa ţării sau a locurilor în care trăieşte. Le pot admira şi vizitatorii Muzeului Arta Lemnului, şi cei care păşesc în sălile Consiliului Local, în şcoli sau care participă la unele manifestări cuturale.
La vârsta senectuţii, creatorul n-a lăsat din mână nici penelul, dar nici condeiul, continuând să picteze, să scrie pentru a lăsa celor ce vin după noi mărturii despre bogăţia spirituală a oamenilor acestor locuri.
Elena Alina Andruhovici provine şi ea dintr-o zonă dăruită de Dumnezu cu frumuseţi de neasemuit. S-a născut în Bahrineşti, în nordul Bucovinei, rupt acum din trupul ţării ca o consecinţă a tratatelor nedrepte de după cel de-al Doilea Război Modial. Şi-a continuat viaţa împreună cu familia la Muşeniţa, în zona Rădăuţiului, sat vecin cu cel natal, bogat şi el în tradiţii şi alte comori spirituale. Seva artistică şi-o trage din familie, mai cu seamă de la tatăl lor, Teodor Andruhovici, care a transmis copiilor săi Elena, Vasile (cel care avea să devină scriitorul şi filosoful Vasile Andru) şi Maria dragostea de carte şi talentul de a-şi aşterne pe pagină de carte trăirile.
Alina a fost mulţi ani, până la pensionare, cadru didactic – învăţător, profesor sau cu alte funcţii în şcolile din judeţ, ultima dată la Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. A început să publice târziu, dar ceea ce a scos până acum de sub tipar probabil va dăinui, pentru că, aşa cum menţiona în prefaţa volumului „Cum poţi să uiţi” profesorul universitar Ştefan Purici, cărţile Elenei Alina Andruhovici nu sunt frumoase numai prin modul cum sunt scrise, fiecare cuvânt fiind ales şi folosit cum trebuie, ci şi pentru valoarea lor documentară, iar aceasta va face ca ele să rămână o mărturie despre multe întâmplări petrecute în vremurile în care autoarea a trăit, îndeosebi despre tragediile prin care au trecut românii din nordul Bucovinei şi din Basarabia în timpul gulagului sovietic. Volumele „Zbucium”, „Cum poţi să uiţi?”, „Memorii descătuşate” (în acesta fiind publicat şi impresionantul jurnal scris de ţăranul T. Andruhovici, tatăl său) sunt o mărturie puternică şi uneori zguduitoare, inclusiv prin notele autobiografice ale familiei, pentru ca generaţiile mai tinere să cunoască adevărul adevărat despre ce a fost în acele vremuri, în acele locuri…
Viaţa i-a oferit bucuria de a călători în multe ţări ale lumii, impresiile sale, sensibilitatea cu care le-a înregistrat, spiritul său de observaţie fiind concretizate mai cu seamă în volumul, apreciat de cititori, „În gara trenului timp”. La îmbogăţirea cunoştinţelor sale cu valori spirituale şi din alte ţări ale lumii a contribuit şi faptul că Alina, împreună cu cei cu care a colaborat şi lucrat, a avut fericirea şi mândria de a realiza un proiect deosebit – construirea unei biserici de lemn, aşa cum existau biserici înainte de marea schismă, biserică plămădită şi creată la Fundu Moldovei, dar care a fost strămutată apoi în Belgia, ţara care a dorit să aibă acest locaş de cult. Împreună cu alţi oameni care au sprijinit-o, Alina a participat la inaugurarea acesteia în Belgia.
Destinul i-a unit pe Filon Lucău şi pe Elena Andruhovici târziu, dar mai rar întâlneşti – aşa cum au fost apreciaţi şi în Gala „Top 10 suceveni”, unde au fost premiaţi, ca şi prin distincţiile pe care le-au primit din partea Fundaţiei Culturale a Bucovinei, ca membi ai Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi în ale împrejurări – un cuplu atât de armonios în preocupările sale, în modul frumos de a trăi cea de-a treia tinereţe şi de a fi, prin întreaga lor comportare şi activitate, un exemplu pentru locuitorii Câmpulungului, ai celor din Fundu Moldovei, unde Filon Lucău a rămas preşedinte al Asociaţiei „Dimitrie Gusti”, pe care a iniţiat-o, a generaţiilor care se vor apleca şi îi vor aprecia cum se cuvine pe înaintaşii lor.
Comentarii