Interviu cu doctorul IOAN IEŢCU
Doctorul Ioan Ieţcu este o personalitate medicală marcantă a Bucovinei, totodată fiind cunoscut în ţară şi străinătate ca un medic desăvârşit. De decenii el alină durerile fizice şi sufleteşti, aplecându-se nu numai cu profesionalism, ci şi cu suflet asupra suferindului. Este ştiut că dumnealui face minuni din punct de vedere medical. Din interviul pe care domnia sa ni l-a acordat vom vedea ce înseamnă pentru un om dăruit cultului sănătăţii jurământul lui Hipocrat.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră profesiunea de medic?
– În primul rând cunoaşterea omului, a vieţii, a bolilor, în scopul ajutorării omului la nevoie, pentru tratarea sufletului, conform doctrinei medicale a durerilor, a sufletului şi trupului.
– Ce puteţi să ne spuneţi despre jurământul lui Hipocrat?
– Este o lege supremă a condiţiei de medic, fără de care nu te poţi numi discipol al marelui zeu al medicinei. Am fost în patria acestui minunat om, „acasă la el”, în insula Kos, participând la Congresul internaţional hipocratic în anul 1996, ţinut în templul lui Hipocrat, unde au participat medici din 50 de ţări, din Japonia până în Canada. Am reţinut din ceea ce spunea un medic japonez (evident, ţara celor mai evoluate tehnologii de investigare şi tratament): „Go back to Hipocrat”. Adică să te apropii de corpul şi sufletul bolnavului pentru a-l cunoaşte, aceasta fiind cea mai importantă condiţie a câştigării încrederii lui. Am prezentat acolo comunicarea „Retrospectiva epidemiologică în Bucovina în vremea ocupaţiei habsburgice”. Vaccinarea antivariolică abia fusese descoperită de doctorul Eduard Jenner în anul 1796, în Anglia.
– Cum priviţi, ca medic, pandemia de Covid-19?
– Este una din bolile epidemice recente, răspândită în decursul câtorva luni pe tot globul, care poate fi prevenită şi cu şanse terapeutice importante, cum s-a văzut recent şi la noi. Evoluţia acestei boli aminteşte Europei de epidemiile grave din secolele XIV, XV, XVI (cum sunt ciuma, ciuma lui Caragea din Principatele române, adusă cu alaiul domnesc din Turcia). Atunci a dispărut aproximativ jumătate din populaţia Europei, circa 25 de milioane. Preoţii satelor au făcut minuni să-şi aducă copiii la cultuirea de vărsat (la vaccinare). La vremea aceea, ţăranii s-au dovedit mai ascultători decât orăşenii de astăzi. La Congresul din Kos s-au făcut previziuni, anticipări ale medicinei viitorului, iar pe colina templului hipocratic un actor atenian, în costum de epocă, flancat de 12 vestale, pe două părţi ale templului, în acordurile unei muzici de flaut, a creat o atmosferă celestă, în care cei aproximativ 500 de congresişti au depus jurământul lui Hipocrat. Jurământ pe care, la noi acasă, în 1961, nu l-am depus când am terminat facultatea.
– Ce aşteaptă doctorul Ioan Ieţcu de la omul Ioan Ieţcu? Ce a realizat ca medic şi nu a realizat ca om?
– Ca medic am realizat aproape tot ce mi-am dorit: am dobândit toate gradele profesionale şi ştiinţifice, până la titlul de membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, activând la filiala Iaşi. Aşa am cunoscut elita lumii medicale, participând la numeroase congrese medicale, dintre care reţin câteva (greu de ales): cel de la Lisabona, congrese balcanice, penultimul, la care n-am putut participa, a fost în Filipine, iar ultimul la care am participat cu o comunicare medicală a fost în Mexico City. Aş renunţa la tot ce am spus, dar nu pot să nu evidenţiez că am fost la Congresul medical balcanic de la Tirana, unde fiecare delegaţie medicală era invitată la rampă prin cea mai reprezentativă melodie a ţării respective. Noi, cei din delegaţia română, eram foarte curioşi să vedem cu ce melodie ne vor invita. Eram împreună cu doctorul Ilie Fusa. Atunci am auzit acordurile „Baladei” lui Ciprian Porumbescu, interpretată admirabil de un tânăr violonist, pe care l-am felicitat pentru interpretare, oferindu-i câteva mape cu diapozitive din Bucovina şi cu imagini din satul compozitorului, Stupca.
– Domnule doctor, nu-mi ocoliţi întrebarea… Vă rog să-mi răspundeţi, căci observ că va îndepărtaţi de ea…
– Eşti prea insistent. Ţi-am spus totul, dar, dacă totuşi vrei să-ţi spun, îţi voi spune. În primul rând, ar fi nedrept să nu închei cu ceea ce astăzi suntem, eu şi soţia mea – părinţi a două fiice cu studii superioare, lucrând în toată lumea, iar fiecare, la rândul ei, are câte doi copii. Doi dintre cei patru nepoţi mi-au urmat cariera, fiind specialişti urologi, iar o nepoţică lucrează în Bucureşti, ca medic veterinar, într-o clinică modernă, operând efectiv acele necuvântătoare. Fiica cea mare, fostă olimpică la engleză, este profesoară de limba engleză la Universitatea Lancaster din Marea Britanie şi autoare de cărţi în limba engleză. Despre ce nu am realizat, pot să spun cu inima deschisă şi cu sufletul curat că nu am făcut avere şi nu mă pot mândri cu averi, deoarece cât a rezultat din venitul de o viaţă s-a consumat pe congrese medicale, pe excursii în Europa şi pe celelalte continente, dar şi pe cele 13 cărţi publicate. Cărţile publicate înseamnă întreaga mea avere spirituală.
Comentarii