Cernăuţi, acum un veac (15)

Harta veche a României

Motto: „Imnul aromânilor”, de Constantin Belimace (1848-1926): „Părinteasca blestemare/Porunceşte cu foc mare/Fraţi de-o mumă şi de-un tată/Noi, Aromâni din vremea toată/ De sub plăcile de morminţi/ Strigă ai noştri buni părinţi:/ «Blestem mare s-aibă-n casă/Care de limba lui se lasă/Care-şi lasă limba lui/Să-l ardă para focului/Să se dărâme viu pe loc/Să-i se frigă limba-n foc/El în vatra-i părintească/Familia să nu-şi fericească/De familie cununi să nu pupe/Micuţ în leagăn să nu înfaşe/Care fuge de a lui mumă/Şi de părintescul nume/ Fugi-i-ar dorul Domnului/Şi dulceaţa somnului!»” (1888)

„Mioritică”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii decide să vaccineze cu prioritate – şi ca un fel de test internaţional – n.a.),  un englez, un francez, un german şi un român. Primul este luat în primire englezul…– Poftiţi la vaccinare. – Sorry, dar eu nu mă vaccinez! – Un gentleman s-ar vaccina! Fie şi doar ca să dea un exemplu! Englezul cedează şi se vaccinează. Urmează francezul… – Acum e rândul dumneavoastră. – Non, merci, mademoiselle! (Mai bine vă invit la o cafea, diseară – n.a.) – Dar asta este noua modă! Francezul acceptă vaccinul. În cabinet intră germanul. – Luaţi loc. – Nu mă puteţi forţa! Nein! – Nici nu intenţionăm, dar este o obligaţie, este lege! Germanul oftează şi întinde braţul să fie vaccinat. Ultimul, intră românul! – Bună ziua. Luaţi loc! – Rămân nevaccinat! – Un gentlemen… – Fugi bă d-aici! – E la modă…– D-aia nu mai pot eu! – E obligatoriu… – Nici nu mă gândesc! – Aaaa…, dumneavoastră sunteţi românul! De fapt nici nu e cazul sa vă vaccinaţi, pentru că oricum nu mai  avem prea multe doze de vaccin. – Ce vorbeşti bă, Bulache?! Adică eu nu primesc vaccinul?!  Ştiri. „Trebuie să menţionăm că, odată cu inaugurarea liniei de cale ferată Lemberg – Cernăuţi – Iaşi (1866), trenul devine treptat pentru bucovineni cel mai important mijloc de deplasare, iar gara cernăuţeană – locul unde se adunau toate noutăţile din împrejurimi. Multe redacţii locale îşi aveau în acest scop la gară oamenii lor. De cele mai multe ori, aceştia erau studenţi care, în schimbul unor mici recompense, informau redacţiile cernăuţene despre toate deplasările mai importante ale elitei bucovinene politice, economice, culturale etc. Deseori ziarele anunţau din timp despre plecarea sau sosirea unor persoane, dând astfel posibilitatea publicului, aderenţilor sau adversarilor să-şi poată exprima admiraţia sau, respectiv, protestul faţă de ei. «Deputatul nostru Dr. G. Popovici a sosit cu trenul de azi dimineaţă la Cernăuţi, fiind întâmpinat la gară cu vii strigăte de „Trăiască!” de numeroşi amici şi admiratori. D-sa se va întoarce cu trenul de mâine dimineaţă iarăşi la Viena». În acest caz concret întâmpinarea călduroasă de care s-a bucurat deputatul G. Popovici (T. Robeanu) se lămureşte prin onorabilul gest de demisionare din postul de redactor al Foii legilor imperiale – post ministerial, pe care l-a făcut în semn de protest faţă de politica antiromânească a prezidentului Bucovinei, baronului Bourguignon, care, după spusele deputatului, «a înveninat relaţiunea dintre românii bucovineni şi guvern, uzând de oprimări sistematice şi lovind nebuneşte în cele mai sânte sentimente ale noastre». Faţă de conducerea propriu-zisă a Bucovinei, ziarele româneşti aveau, de cele mai multe ori, o atitudine fermă şi necruţătoare. «Prezidentul ţării, dl baron Bourguignon, a plecat ieri seara incognito la Viena. D-sa a făcut la sosirea în tren impresia unui om care părăseşte pe furiş Cernăuţiul». Altădată publicul cernăuţean, fiind mai vigilent, i-a făcut o petrecere de pomină: «Publicul român al capitalei, care în ultimul moment a prins de veste despre subita plecare, s-a grăbit de a-i aduce tributul meritat de recunoştinţă, înscenând la gară o demonstraţiune care a făcut ca astăzi întreaga capitală să fie agitată, ca nicicând altădată. Plecarea lui e ultimul mijloc de a scăpa de urgia poporului». La întoarcerea lui, ziarele informau: «Tăcut şi în taină s-a reîntors baronul Bourguignon din Viena. Nici un signal n-a alarmat cetele de mameluci, cari pândeau momentul acesta pentru a-i aduce omagii bine dresate capului confederaţiunei antiromâneşti din ţară». În acest context nu erau iertaţi nici foştii demnitari ai Bucovinei: «Amici de cruce. Premergătorul de tristă memorie al baronului Bourguignon, contele Goess, se află de ieri seara în Cernăuţi. Astăzi după masă a fost mare dineu în palatul de pe Piaţa Austriei. Deseară părăseşte contele Goess Cernăuţiul! Cale sprâncenată!». După o astfel de publicitate, fiţi siguri că lumea «s-a şi grăbit de a-i aduce tributul meritat de recunoştinţă»”. (Dragoş Olaru). Plictisitor. Într-un club londonez un tip se apropie de altul, care citea liniştit un ziar lângă un ceai. –  Domnule, n-aţi avea chef de o partidă de şah? – Îmi pare rău, domnul meu, dar am mai jucat o dată şi mi s-a părut tare plictisitor.  –  Iertaţi-mă, domnule. O zi plăcută! A doua zi, acelaşi tip se adresează din nou celui care citea ziarul. – Domnule, scuze pentru deranj. Suntem trei şi am vrea să jucam bridge. N-aţi avea chef să jucaţi cu noi? –  Îmi pare rău, domnul meu, am jucat o dată şi eu bridge, dar mi s-a părut un joc tare plictisitor. Următoarea zi, aceleaşi personaje: – Domnule, vă deranjez din nou, cu scuzele de rigoare. Suntem douăzeci şi unu şi am vrea să jucăm fotbal. N-aţi avea chef… – Îmi pare rău, dar am mai jucat fotbal o dată şi… –  Vi s-a părut plictisitor! – Da domnule, într-adevăr. Dar uite, acum coboară scările fiul meu, poate are el chef. –  Mă scuzaţi, domnule, e singurul dumneavoastră copil, nu-i aşa? – Da, dar cum aţi ghicit!? – Mă gândeam şi eu… Hartă. „5 martie 1977…, a doua zi după cutremurul care s-a simţit destul de tare şi la Chişinău… Uşile redacţiilor de la radio deschise vraişte… Toate aparatele de radio  sunt conectate la Radio Bucureşti… Chiar şi din birourile şefilor se aude tot Bucureştiul… Cu o zi  înainte, să fi îndrăznit cineva, într-o instituţie de stat, la radio, unde, dacă li se părea şefilor  că cineva rosteşte cumva vocalele ca la români, riscai să zbori din serviciu cu o caracterizare care nu-ţi permitea să-ţi găseşi un alt loc de muncă potrivit calificării… Erai învinuit de naţionalism. Ei bine, în 5 martie, toţi moldovenii, chiar şi ruşii şi mancurţii etc… ascultau Radio Bucureşti… Până-n seară a fost  ticluit şi un banc, foarte politic, foarte  naţionalist… Cică Brejnev era tare supărat pe Ceauşescu că acesta  îi cam ieşea din cuvânt, că mai cerea periodic şi tezaurul etc… Aşadar, Brejnev l-a rugat pe Dumnezeu să dea un cutremur ca să  pedepsească România… Dar acest cutremur a făcut pagube şi în RSS Moldovenească. Brejnev, supărat, îi zice lui Dumnezeu:  bine-bine, dar noi ne-am înţeles să dai cutremur în România, nu şi în URSS… Dumnezeu îşi cere scuze şi-i zice lui Brejnev: ca să vezi…, eu am avut în faţă  harta  veche a României.” (Eugenia Guzun)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI