Capcana

De la o vreme ni se tot spune că România e campioana europeană la capitolul „morţi pe şosele”. Situaţie de netăgăduit, despre care aproape fiecare, de la specialist la nespecialist (inclusiv pieton, categorie, la rândul ei, cu numeroase victime, inclusiv vinovate) are câte o opinie. Opinie care, în zilele noastre, devine cu atât mai de reţinut cu cât e strigată mai tare şi cu cât e mai multiplicată. Iar în această sferă, a opiniilor, adesea înţeleg că devine autoritară cea care clamează lipsa unei infrastructuri adecvate; pe scurt, încă avem drumuri cu gropi şi cu alte felurite capcane, încă nu avem autostrăzi pe care să se circule fluent şi rapid. În acest context, aici doar rezumat, reţinem că de curând judeţul (şi mai ales, dincolo de familii şi prieteni, comunităţile din care victimele proveneau) a fost zguduit de vestea deceselor a doi tineri – unul la volan, altul la ghidonul motocicletei. Desigur, specialiştii în materie, în cadrul dosarelor de moarte alcătuite procedural, vor decide cum şi de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Şi risc să mă pronunţ că nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat din cauza unei capcane de pe drum, nici din cauza faptului că nicio autostradă nu vrea să străbată judeţul (deşi acestuia i-ar fi necesară, ştim, din multiple motive). Dincolo de reacţiile sporadice la ştirile presei tradiţionale, pe reţelele de socializare (inclusiv cea dintâi, dinainte de orice tehnologie, mediatizarea din gură în gură) au curs şi încă mai curg lacrimi, regrete, condoleanţe. Capcana majoră mi se pare că din şi după acestea să nu se fi înţeles că nu doar gropile, nu doar lipsa drumurilor de mare viteză şi a autostrăzilor…

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: