Peste 5.200 de candidaţi suceveni s-au înscris la examenul naţional de bacalaureat

> Probele scrise se vor susţine în 21 de centre de examen

 Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, prof.Grigore Bocanci, a anunţat că la probele scrise ale bacalaureatului s-au înscris 5.212 candidaţi, dintre care 4.663 din seria curentă şi 549 din seriile anterioare.

El a informat că probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat vor fi susţinute de candidaţi în 21 de centre de examen, iar pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite trei Centre zonale de evaluare, respectiv la Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava şi Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Conform calendarului, probele scrise din cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat  2021 se vor desfăşura în perioada 28 iunie – 9 iulie 2021, după cum urmează: 28 iunie: Limba şi literatura română,  29 iunie: Proba obligatorie a profilului,  30 iunie: Proba la alegere a profilului şi specializării, 1 iulie: Limba şi literatura maternă, 5 iulie: Afişarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12 şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12 – 18, 6-9 iulie: rezolvarea contestaţiilor, iar pe 9 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

De menţionat este că în perioada 14-25 iunie 2021  este prevăzută  echivalarea/ recunoaşterea nivelurilor de competenţă din cadrul probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, în fiecare unitate de învăţământ liceal care are clase de final de ciclu de învăţământ.

Cel mai mare centru de examen este organizat la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, unde vor susţine probele scrise ale Bacalaureatului 379 de absolvenţi ai Liceului cu Program Sportiv Suceava şi ai Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava.

Un alt centru de examen cu un număr mare de candidaţi este organizat la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, unde vor susţine probele scrise ale Bacalaureatului 357 de absolvenţi ai Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca şi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.

Centrul de examen cu cei mai puţini candidaţi este organizat la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, aici urmând să susţină probele scrise 113 absolvenţi ai Liceului Tehnologic „Nicanor Moroşan” Pârteştii de Jos, ai Liceului Tehnologic „Tomşa Vodă” Solca şi ai Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: