> A fost corectat şi marcajul de la trecerea pentru pietoni care ducea într-un zid
Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat, ieri, că Poliţia Rutieră Suceava a avizat propunerea municipalităţii de desfiinţare a trecerilor pentru pietoni de la Banca Naţională şi de la Palatul de Justiţie, de asemenea montarea unui semafor la trecerea pentru pietoni de la parcul de lângă complexul „Bucovina”.
„Chiar ieri am primit avizul de la Poliţie” a spus viceprimarul.
Harşovschi anunţase aceste modificări în urmă cu o săptămână, odată cu efectuarea mai multor schimbări care ar urma să ducă la fluidizarea traficului rutier şi reducerea riscului de accidente.
Viceprimarul a mai spus că a fost corectat şi marcajul de la trecerea de pietoni între Casa Cărţii şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, care ducea într-un zid.
El a explicat că în zona respectivă s-au efectuat lucrări de modernizare care s-au încheiat în decembrie 2020 şi că nu s-a trasat o nouă trecere de pietoni până vineri seara, când aceasta a fost trasată pe vechea poziţie care ducea în zid.
Viceprimarul a menţionat că a sesizat situaţia, iar luni dimineaţa firma a refăcut marcajul, astfel încât acum totul este în regulă. (N.B.)

























Comentarii