30 de ani de nouă viaţă monahală la Voroneţ

Despre o taină desluşită magistral

Imagine (basilica.ro) de la vernisajul expoziţiei „Mănăstirea Voroneţ. 533 de ani de la înfiinţare, 30 de ani de la redeschidere” organizată în aprilie 2021 la Biblioteca Academiei Române, expoziţie în care s-a aflat şi cartea prezentată aici (autoarea, prima din dreapta)

Mai întâi, fie-ne permis un apel la o succintă rememorare, ca, de pildă, Prima dată la Voroneţ. Am avut fericita şansă de a mă întâlni întâia oară cu această adevărată minune a lumii într-un mijloc de început de toamnă bucovineană a anului 1973, într-un grup de proaspeţi absolvenţi de universitate, repartizaţi în învăţământ de minister în judeţul Suceava. Inspectoratul Şcolar Judeţean (inspector general adjunct prof. Ioan Chindea – un monument de înţelepciune – şi inspector pe umanioare, prof. Gheorghe Giurcă – dotat cu un spirit organizatoric greu de lăudat în ziua aceea) s-a gândit să ne ofere, ca început de adaptare în vederea fixării pe post, un contact cu minunile judeţului pe un traseu de vis: Suceava, Dragomirna, Rădăuţi, Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Stupca, cu ghidaje elevate din partea generoaselor gazde, „puse în priză”, traseu consumat într-o singură zi („pentru cei care rezistă!”, ar fi trebuit să fim avertizaţi. Ei bine, eu am rezistat la această probă eroică, probabil pentru că nu ştiam de mai înainte prin ce altitudini ameţitoare ne era dat să trecem. Mai greu a fost cu „recuperarea”, dar ce mai conta, în faţa unei asemenea desfătări spirituale de neegalat!)

La Voroneţ, cea mai de seamă ctitorie bisericească ştefaniană, am ajuns pe după-amiază şi am fost opriţi chiar în faţa policromiilor pe fond albastru de pe zidurile bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă”. Biserica, atunci, parcă abia ieşea din pădure, cum fusese programată de stăpânii austrieci care, din 1781, desfiinţaseră multe locaşuri monastice din zonă (recţia promptă, am aflat într-un târziu, a ţâşnit chiar la Voroneţ, în anul 1781, de sub condeiul unui ieromonah (Ifrim Ardelean) aflat „cu şederea la Sfânta Mănăstire a Voroneţului”); rămăseseră, ca mănăstiri, cu câte 25 de călugări, doar trei: Putna, Suceviţa şi Dragomirna. Restul fuseseră convertite în biserici parohiale cu un singur preot slujitor. Părintele paroh, care ne-a onorat cu un ghidaj de mare tensiune spirituală, ne-a oprit, fireşte, şi în faţa imensei desfăşurări plastice Arborele lui Esei, de pe faţada sudică a bisericii, după ce a reuşit să ne scoată din biserică, unde se puneau lumânări, spunându-ne – cred că-mi aduc bine aminte – că această figuraţie care conservă atât de bine faimosul „albastru de Voroneţ” este de fapt o genealogie a credinţei creştine, străjuită pe laterale, aici, de figurile filosofilor Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel şi ale lui Homer, Euripide ş. a. din Grecia antică, trăitori dinainte de a intra în scena lumii Iisus Hristos. La sfârşit, părintele a avut grijă să ne ofere şi un mic recital de clopote care chemă numele marelui voievod „Ştefan Vodă!, Ştefan Vodă!, Ştefan Vodă!”. Pentru eventuale întrebări şi comentarii nu mai era timp, căci ne aşteptau la Stupca (unde am ajuns chiar pe înserate, puţin înainte de scăpătatul soarelui) ultima picătură (pentru ca paharul să fie plin… pe deplin; şi a fost!): acordurile emoţionantei Balade a lui Ciprian Porumbescu.

Totuşi, o întrebare mi se înşurubase în minte şi în suflet: „Ce legătură va fi existând între credinţa creştină (ortodoxă) şi filosofia antică greacă, păgână, pe care, ca student, o străbătusem, în marş forţat, la cursurile de istoria filosofiei ţinute de prof. univ. dr. Ioan Banu sau la cele de literatură universală ale d-nei conf. univ. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga? Deşi unele aproximări mi le mai procurasem eu, prin timp, pe cont propriu, aveam nevoie (parcă numai eu?) de o tratare sistematică şi autorizată a problemei, într-o viziune unitară, pe care o tot aşteptam, o aştreptam… Ei bine, această tratare, configurată editorial deja de câţiva ani (2019), iat-o că a venit şi am intrat în posesia ei chiar la Voroneţ, în a treia zi a sfintelor Paşti de anul acesta (04.05.2021), înnobilată de o dedicaţie autografă din partea generoasei autoare demnă de magna cum laude (autoarea ca şi cartea): „D-lui profesor Nicolae Cârlan, un om fericit care a ascultat imnul Învierii la Mănăstirea Voroneţ! Cu mult respect, G. Platon, 4-05. 2021.” Este vorba despre un autentic tratat de teologie, istorie, artă şi filosofie, cu titlul De la mărturia vechilor greci la mărturisirea patristică, având şi un subtitlu explicit: Temele iconografice „Sfinţii Părinţi” şi „Înţelepţii antici” în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ, de monahia dr. Gabriela Platon, tipărită la Iaşi, în Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Cartea, la bază o solidă şi temerară teză de doctorat, bună de oferit oricând ca model pentru oricine dintre toţi cei care se ocupă, de-a adevăratelea, pe cont propriu, cu astfel de benefice îndeletniciri laborioase, de extacţie spirituală, este „blindată”, în avangardă, cu două texte: 1) Voroneţ. Un succint cuvânt de început (4 p.), semnat de prof. univ. dr. Gheorghe F. Anghelescu, şi 2) Doxologie în culori – Cuvânt înainte (8 p.) sub semnătura prof. univ dr. Viorel Sava, iar, în ariergadă, cu o Postfaţă (4. p.), asumată de conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan, toate acestea vădind că subiectul ca şi modul de abordare şitratare a temei au atras atenţia şi interesul unor intelectuali de marcă şi specialişti de prestigiu în materie, interesaţi să-şi spună cuvântul avizat cu privire la performanţele de vârf pe care le întruneşte, „cu asupra de măsură” (ca să folosim aici şi cuvintele Poetului, căci se potrivesc de minune), o astfel de lucrare întru totul lăudabilă, după părerea noastră.

Autoarea, monahia stavroforă Gabiela Platon, actuala stareţă a Sfintei Mănăstiri, beneficiară a unei îndelungi şi stăruitoare experienţe în slujirea Voroneţului ca muzeograf, deci cunoscătoare, în prealabil, de visu, a temelor plastice vizate în această lucrare (cu siguranţă că cele mai semnificative, exceptând Judecata de apoi), parcurgând şi o bibliografie referenţială tinzând la epuizarea surse-lor cunoscute (peste 250 de titluri consultate, asimilate şi utilizate judicios), abordează, după o privire generică a subiectului (un fel de mise en oeuvre), doar două dintre dimensiunile tematice fundamentale din vasta desfăşurare plastică de pe zidurile exterioare ale bisericii: mărturia vechilor greci („Înţelepţii Antici”) şi mărturisirea patristică („Sfinţii Părinţi”), pentru că, suntem avertizaţi, temele iconografice „Cinul şi Arborele lui Esei de la Biserica Sfintei Mănăstiri sunt cele mai bine conservate din întreaga lume bizantină; iar compoziţia lor este şi cea mai riguroasă, Voroneţul vădindu-se încă o dată o relitate iconografică cu valoare de simbol şi putere de exemplu pentru întreaga pictură murală postbizantină.” (p. 235). Fie-ne permis ca, măcar pe fugă, să reţinem, printre antecedente în bibliografia funcţională a temei, şi pentru că sunt de extracţie bucovineană (!), măcar aceste contribuţii prestigioase, fiecare în felul ei, datorate lui Vasile Grecu (Filosofi păgâni şi sibile, 1940), Erast Costea (Mănăstirea Voroneţ, 1943), Petru Comarnescu – înmormântat în cimitirul mănăstirii – (Voroneţ. Fresqes des XVe et XVIe siecles, 1959), Ioan Zugrav (Monumente bisericeşti din Moldova. Voroneţul, 1963), Grigore Nandriş (Umanismul picturii murale postbizantine din estul Europei, 1985), Elena Simionovici (Sfânta Mănăstire Voroneţ. Icoane, 2006), Pimen Suceveanul (Învăţătura ortodoxă despre icoane, 2007), Viorel Guliciuc (O dublă mişcare a gândului, 2009), Gabriela Platon (Iconografie voroneţiană, 2010).

Capitolele „grele” ale cărţii eruditei monahii Gabriela Platon, dotată cu un acut spirit de analiză, de disociere comparatistă şi sinteză integratoare, sunt, desigur, cele intitulate Perspectiva filosofică: Învăţătura Sfinţilor Părinţi şi interferenţele ei cu filosofia greacă veche (p. 53-82) şi Mărturia vechilor greci. Înţelepţii elini – prevestitori ai mântuirii (p. 91-161), unde asistăm chiar şi la „despicarea firului de păr în patru” spre a se pătrunde până în ultimele detalii ale adevărului conţinut în complicate şi complexe trasee ale minţii omeneşti însetate de căutarea adevărului. Personal, conceptul de precreştinism (asupra căruia nu ar fi fost deloc fără noimă dacă s-a fi insistat mai stăruitor, poposindu-se şi prin istoria religiilor investigate de Mircea Eliade, fie şi parantetic şi paralel cu tema asumată de autoare), mi s-a părut că ar putea explica în modul cel mai adecvat şi convingător prezenţa filosofilor a dramaturgilor greci şi sibilelor într-o compoziţie picturală în care se desluşeşte geneza creştinismului, precum este Arborele lui Esei de la Voroneţ (şi Moldoviţa, Suceviţa…). Deoarece, subliniază pertinent autoarea, „trebuie afirmată excluderea unei divergenţe de subiect între cultura greacă şi principiile de fond ale creştinismului ilustrate prin profeţiile Înţelepţilor Antichităţii” (p. 135). Fie-ne îngăduit să mărturisim o impresie personală, anume că este de-a dreptul uimitor şi uluitor, în aceste condiţii, să constaţi cât de adânc şi de amplu se putea pătrunde, atunci, în istoria gândirii şi sensibilităţii umanităţii, cu arsenalul instrumental de intuiţie şi cunoaştere al unor pictori anonimi care, în definitiv, executau nişte opere „la comandă” (cum am zice noi azi). Asta, ca să nu mai luăm în considerare, pentru că ni se impune ca un fapt de la sine înţeles şi acceptat, de parametrii de gândire şi sensibilitate proprii comanditarilor, în speţă ai voievozilor ctitori ca şi ai autorităţilor bisericeşti ale vremii, mitropoliţi, episcopi cu tot cu stafurile lor. Mi se pare aceasta, pentru istoria vieţii noastre spirituale, o temă de cercetare de autentică anvergură şi de reală importanţă, neîntreprinsă în mod deliberat/explicit până acum (după ştiinţa noastră), pe care ne-o dăruieşte „pe tavă”, chiar dacă preponderent la nivel de sugestie, căci economia demersului său nu-i îngăduia mai mult, cartea prea- cuvioasei monahii Gabriela Platon, stareţa Sfintei Mănăstiri Voroneţ.

Înainte de a pune punct acestei semnalări bibliografice impresioniste, se mai impun câteva aprecieri pentru suportul documentar al lucrării, care merge până acolo că utilizează (pentru prima dată, cred eu) şi mesajele de pe filacterele filosofilor (transcrise şi traduse din limba slavonă de o specialistă precum universitara Olimpia Mitric, de la care este de aşteptat o antologie a tuturor filacterelor de la Voroneţ şi de la celelalte mănăstiri bucovinene) ca şi pentru iconografia (splendidă) cu rosturi bine reliefate, de a susţine conţinutul cărţii. Toate acestea, ca şi superba ilustraţie a copertei, reproducând în clori Arborele lui Esei şi Cinul (Sfinţii Părinţi), fac din cartea de faţă un nepreţuit obiect de ştiinţă şi artă teologică (asemănător cu un ou încondeiat admirat dis-de-dimineaţă în duminica Paştilor), numai bun de folosit ca instrument de cunoaştere şi admirare contemplativă, spre desfătarea minţii şi a sufletului nostru asaltate de atâtea produse agresive şi de tot mai puţină relevanţă spirituală. Mulţumiri, Maică Savroforă Gabriela Platon.

Cu adâncă recunoştinţă şi nemărginită admiraţie,

NICOLAE CÂRLAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: