Contribuţia lui Vasile Bumbac la organizarea Serbării de la Putna – 15 august 1871

Mănăstirea Putna în perioada organizării marii serbări de la 1871 (după Teodor Bălan)

În familia de ţărani – gospodari de frunte ai satului Costâna – Ion şi Smaranda Bumbac, se năştea în iarna geroasă a anului 1837, la 7 februarie, un băiat care va fi botezat cu numele Vasile şi care a trăit până la 27 februarie, anul 1918.

El va fi viitorul profesor, literat şi patriot român bucovinean Vasile Bumbac. Au copilărit în casa părintească cei şase fraţi şi o soră, în ţinutul care făcea parte din Bucovina aflată sub dominaţie habsburgică.

Primele cunoştinţe de scris-citit le-a deprins de la un învăţător ambulant. La vârsta de 14 ani, în 1851, este înscris la Hauptschule (Şcoala primară) din Suceava.

Din 1854 se înscrie la Gimnaziul de stat din Cernăuţi. Aici l-a avut ca profesor, printre alţii, pe revoluţionarul ardelean Aron Pumnul, s-a împrietenit cu Mihai Eminovici şi i-a avut ca model de mari patrioţi pe fraţii Hurmuzachi.

La alegerile pentru Dieta Bucovinei din 1861 a făcut propagandă pentru candidaţii români, răspândind Apelul către alegătorii din Bucovina. A fost descoperit de autorităţile austriece şi a fost arestat. După mai multe intervenţii a fost eliberat de împăratul de la Viena şi silit să se retragă din şcoală. La recomandarea profesorului Aron Pumnul a terminat clasa a opta de gimnaziu la Blaj, unde a susţinut şi promovat examenul de maturitate şi a continuat studiile superioare la Universitatea din Viena, fiind student între 1864 – 1874.

Încă de la 1868, studenţii români de la Viena au propus să se organizeze o măreaţă serbare la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la târnosirea acestui sfânt locaş (1470), zidit între anii 1466 şi 1469, de Ştefan cel Mare. Un rol deosebit de important l-a avut Societatea “România Jună”, unde Vasile Bumbac a fost unul dintre membrii fondatori. S-a format un comitet de organizare a serbării de la Putna şi pentru organizarea unui congres al studenţilor români de la toate universităţile şi academiile, idee care a fost adăugată programului serbării de către Mihai Eminescu. Primul preşedinte al comitetului “aranjor” provizoriu a fost studentul Nicolae Teclu. În 1869 se alege un nou comitet provizoriu avându-l ca preşedinte pe studentul Petru Pitei. Comitetul lansează un apel către toţi studenţii români ai tuturor universităţilor. Au răspuns cu entuziasm studenţii şi intelectualii români de pretutindeni, formându-se comitete la Bucureşti, la Iaşi, la Graz, la Pesta, la Paris, la Berlin, la Lipsca, la Liege şi s-au primit şi alte opţiuni prin presă şi prin întruniri. Publicul a primit ideea cu însufleţire şi, în timp scurt, Comitetul central de la Viena a primit peste 5000 de florini pentru cheltuielile serbării. Din această sumă s-au cheltuit 1468 florini şi 61 creiţari (2936 coroane) pentru urna votivă, din argint, ce urma a fi aşezată pe mormântul marelui erou şi care purta următoarea inscripţie: “EROULUI. ÎNVINGĂTORULUI. APĂRĂTORUL EXISTENŢEI ROMÂNE. SCUTULUI CREŞTINĂTĂŢII. LUI ŞTEFAN CEL MARE ŞI BUN. JUNIMEA ROMĂNĂ ACADEMICĂ. MDCCCLXX”.

În aprilie 1870, studenţii din Paris îndeamnă comitetul de organizare: “Faceţi dară din Ştefan cel Mare simbolul românismului, transformaţi aniversarea morţii lui într-o serbare naţională”. De fapt, aşa cum nota Ioan Slavici, “În gândul nostru dar serbarea de la Putna era începutul unei conştiente lucrări pentru restabilirea unităţii în viaţa culturală a românilor”.

Banca în care au fost depuşi restul banilor colectaţi, ce aparţinea românilor Perlea şi Mureşanu, a falimentat şi toată suma a fost pierdută. Era multă nemulţumire între studenţi, că tocmai o firmă românească a produs o asemenea pagubă şi decepţie; ca urmare, se instituie o comisie de anchetă.

 Din cauze politice şi a războiului franco-prusac dintre anii 1870-1871, serbarea nu a putut fi organizată în 1870 şi a fost amânată pentru data de 15 august 1871.

La 12 noiembrie 1870, într-o adunare generală a comitetului central al societăţii a fost ales un juriu care avea ca sarcină să cerceteze întreaga activitate a comitetului central, pe de o parte, iar, pe alta, să aplaneze conflictul iscat în mijlocul acestuia. Preşedinte al juriului a fost ales Vasile Bumbac, secretar – Ilie Luţă şi Ioan Slavici raportor, care, după ce au analizat activitatea comitetului central, convoacă studenţimea română din Viena la o adunare pe ziua de 8 martie 1871. Adunarea s-a ţinut într-o sală de curs a Universităţii din Viena şi a fost prezidată de Vasile Bumbac, iar raportul a fost prezentat de Ioan Slavici.

În urma unor lungi discuţii, se aprobă organizarea serbării la 15 august 1871. Se alege un nou comitet central, care purta denumirea “Comitetul central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare”. Din acest comitet, format din nouă persoane, făceau parte: Nicolae Teclu, Vasile Bumbac, Ioan Slavici şi alţii.

Cu toate că fondurile au fost pierdute şi cu încrederea slăbită a publicului, noul comitet nu-şi pierde speranţa organizării serbării şi lansează un nou apel călduros către românii de pretutindeni, pentru sprijin financiar, semnat de Vasile Bumbac, la început ca vicepreşedinte şi apoi preşedinte, au fost emise noi liste de subscripţii pentru serbarea de la Putna. Acesta a fost publicat în revistele „Albina” (Pesta, 12/25 iunie 1871) şi „Românul”, (Bucureşti, la data de 12 iunie 1871) şi se adresa la trei categorii de persoane: 1 – “Junimii române”, 2 – “Junelor române” din toate regiunile istorice ale românilor, cărora li s-a cerut să confecţioneze stindarde pe care să scrie “Cultura este puterea popoarelor” şi 3 – onoratului public român. Toate trei apelurile sunt semnate de Vasile Bumbac, ca vicepreşedinte, şi de Ion Slavici, secretar, şi sunt datate Viena, 12 iunie 1871.

Cu mult entuziasm publicul a răspuns cu generozitate.

Apelurile au avut un răsunet deosebit şi pregătirile serbării au continuat cu entuziasm. Au contribuit cu bani societăţile studenţeşti, marea majoritate a oraşelor din România şi mulţi alţi români de bună-credinţă.

După cum îşi aminteşte Ioan Slavici, “publicul nu mai cerceta cine e Vasile Bumbac, cine e Ioan Slavici şi cine e Ioan Luţă, nici dacă au ori nu calitatea în care i se prezintă, şi curgeau adre-sele de aderenţă şi de încurajare şi răspunsurile la numeroasele scrisori şi pe care Eminescu şi eu le adresaserăm persoanelor şi care ţineau să ia parte la serbare. În acelaşi timp, consiliile comunale din cele mai multe oraşe din România votaseră pentru serbare sume mai mult sau mai puţin însemnate, de la 200 până la 2000 de lei. În timp de vreo două săptămâni, am ajuns să avem peste 2000 de florini şi aproape 14000 de lei, bani încă neprimiţi, dar pe deplin asiguraţi şi listele circulau înainte”.

Deoarece s-a aprobat organizarea serbării, cu condiţia să nu aibă un caracter politic, comitetul central a hotărât ca discursurile ce vor fi rostite la Putna să fie văzute dinainte. Pentru aceasta Mihai Eminescu şi Ioan Slavici au apelat la Vasile Alecsandri, apoi la Titu Maiorescu şi Vasile Pogor (adepţii curentului „direcţia nouă”), să se pronunţe în ceea ce priveşte conţinutul acestora. Imediat ce Ioniţă Bumbac, profesor la Gimnaziul Cernăuţi, fratele lui Vasile Bumbac, şeful latiniştilor, care nu erau de acord cu „direcţia nouă”, a aflat acest lucru atmosfera s-a încins” deoarece acesta era un adversar declarat al junimiştilor ieşeni şi în primul rând al lui Titu Maiorescu, cerând schimbarea lor; dar nu s-a mai putut face nimic, deoarece timpul era prea scurt până la organizarea serbării.

A.D. Xenopol, student la Berlin, a fost ales să ţină discursul festiv.

Comitetul central comunică publicului că la 1 august 1871 membrii săi vor pleca în Bucovina. Până la această dată listele de subscripţii se vor trimite la Viena pe adresa lui Vasile Bumbac; după această dată corespondenţa se va trimite la Cernăuţi, pe adresa studentului Pamfil Dan.

În 1871, Nicolae Teclu l-a lăsat pe Vasile Bumbac să semneze documentele în calitate de vicepreşedinte, iar secretari erau când Eminescu, când Slavici sau alţii.

Nicolae Teclu şi Vasile Bumbac, reţinuţi de examene, au rămas la Viena. Împiedicaţi de chestiuni familiale şi de examene, Vasile Bumbac (despre care se spune că se pregătea pentru examenul de doctorat) şi Beleş şi-au înaintat demisia din comitet, urmând ca acesta să se întregească la Cernăuţi. În aceste condiţii, I. Slavici a rămas preşedinte, iar Eminescu a luat asupra sa sarcina de secretar şi a plecat în ţară, ca să stăruie pentru sprijinirea serbării.

Toate pregătirile se făceau sub supravegherea strictă a autorităţilor austriece, care cereau ca acestui eveniment să nu i se dea conotaţii politice.

La festivităţi au participat mari personalităţi din România, Ardeal, Banat, din partea Mitropoliei Moldovei, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Grigore Tocilescu, Iacob Mureşanu şi alţii, precum şi mii de români de pretutindeni. Legendar a fost gestul lui Ciprian Porumbescu, care a luat vioara de la Grigore Vindereu cântând mulţimii, după care a spus: “Tată… am cântat Daciei întregi!”.

Ziarul “Albina” din Pesta, în numărul său din 19/31 august 1871, nota: “serbarea de la Putna se desfăşoară în condiţii admirabile, iar numărul oaspeţilor se ridică la trei mii”.

În apărarea organizatorilor în faţa autorităţilor austriece a fost poziţia lui Oreste Renny, prefect de Rădăuţi, apărător al ideilor românismului.

Sufletul acestei mari manifestări a românismului a fost Mihai Eminescu.

Despre toate acestea, Nicolae Iorga nota: “Tustrei (Mihai Eminescu, Vasile Bumbac şi Ion Slavici – n.n.) se întâlniseră la Universitatea din Viena” (…) Ne interesează ce au putut schimba între ei românii veniţi din toate provinciile teritoriului naţional românesc.

Această atmosferă panromânească a creat starea de spirit naţională din care a ieşit ideea acelor serbări de la Putna (1871), care pentru întâia oară au adus umbrei lui Ştefan cel Mare prinosul lor de recunoscătoare admiraţie şi de făgăduinţă de a nu-i părăsi moştenirea, al întregului său popor”. La aceste manifestări au participat peste 3000 de români veniţi din toate provinciile ţării.

După măreaţa serbare a avut loc congresul studenţilor români, despre care Mihai Eminescu a scris mai târziu: “prin această manifestare s-a ridicat simţul naţional, iar studenţii, care au apărut din toate ţinuturile româneşti vor contribui, după aceasta, într-o largă măsură, la redeşteptarea poporului român” (Nicolae Iorga).

Referitor la aceste evenimente, Teodor Ştefanelli îşi amintea: “Studenţi, popor şi inteligenţă au văzut, au simţit şi au înţeles cu toţii că hotarele nu pot împiedica manifestările entuziaste ale unui popor pentru o idee, care a urmărit-o şi serbarea de la Putna. Deşi despărţiţi prin hotare politice, toţi ştiu că sunt unul şi acelaşi neam şi această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru neam, lege şi ţară”.

După numirea lui Vasile Bumbac ca profesor la Gimnaziul gr. or. din Suceava, pe lângă activitatea didactică, literară şi cea patriotică, a avut şi alte pasiuni, între care şi excursiile în ţară şi prin Bucovina.

În Bucovina a călătorit prin munţi, pe văile apelor, a vizitat monumentele istorice de la Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ.

În timpul acestor excursii, nu putem omite vizita pe care a făcut-o la mănăstirea Putna, unde dorea să ajungă încă din anul 1871, când a contribuit la organizarea istoricei aniversări a sfinţirii mănăstirii. Această dorinţă s-a îndeplinit în anul 1888, la 15 august, zi în care se sărbătoreşte hramul Mănăstirii Putna, “Adormirea Maicii Domnului”. Ajungând la poarta mănăstirii a îngenunchiat, s-a închinat şi apoi cu multă pioşenie a intrat în curtea mănăstirii, unde a întâlnit lume multă venită pentru această sărbătoare. A fost foarte impresionat de interiorul mănăstirii şi de serviciul religios desfăşurat, fiind “ceva foarte înălţătoriu şi fărmăcătoriu”.

A închinat mai multe versuri acestui aşezământ, dintre care redăm următoarele: Vechiul meu dor mă mână de mult, o Putno, la tine,/Îns-ale traiului griji, vezi, piedici în cale-mi tot puse,/Iată că-n tine-am ajuns spre-adânca mea bucurie/ Umil genunchii să-mi plec naintea porţilor tale./Sfântul pământ îţi sărut şi-aproape de sfintele-ţi ziduri/Domnului mare mă-nchin, mă-nchin Dumnezeului veşnic:/ Doamne, ce veacuri atâtea din milă-ţi Românilor dat-ai/Şi-i adumbrişi cu-al tău scut, când lanţul păgânelor stoluri/ Se revărsa peste dânşii cu foc şi cu sabie cruntă/Varsă, tu, Doamne şi-acum şi purure mila ţi-o varsă/Peste poporul ce fost-a demn de minunile Tale./Tu, ce prin fiul Tău Ştefan scăpaşi de cădere-a Ta lege,/Când sângerosul păgân, hei, crucea voia să-i profane,/ Cruţă Tu neamul lui Ştefan, acum şi pururi cruţă-l/Şi-nvredniceşte-l a fi popor ales între popoare”.

MIHAI BOCANCEA, profesor pensionar,

IONUŢ-MIHAI NACU, student

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: