Handbal masculin

CSU din Suceava a pierdut ultimul meci din acest sezon competiţional

> În ultima rundă de campionat, Poli Timişoara – CSU din Suceava 34-30

CSU din Suceava a încheiat campionatul Ligii Naţionale de handbal masculin cu un eşec în faţa grupării Poli Timişoara. Scăpată de grijile retrogradării directe şi fără a avea posibilitatea de a evita turneul de menţinere/promovare, gruparea suceveană a rodat din nou tânăra generaţie şi jucătorii pe care mizează şi într-un nou sezon al Ligii Zimbrilor.

Scorul final al partidei Poli Timişoara – CSU din Suceava a fost 34-30, acesta evidenţiind faptul că s-a mizat în mare parte doar pe faza de atac.

CSU din Suceava a încheiat acest sezon competiţional pe poziţia a XII-a şi ca urmare a acestei clasări va evolua la barajul de la Turda, din 17-19 mai, acolo unde va lupta cu CSM Bacău, Universitatea Cluj şi CSU Piteşti pentru cele două locuri care asigură prezenţa în Liga Zimbrilor în sezonul viitor.

Grupările CSM Făgăraş, CSM Reşiţa şi Magnum Botoşani au retrogradat direct, în vreme ce Dinamo Bucureşti s-a încoronat pentru a cincea oară consecutiv campioană a României.

În partida cu Politehnica Timişoara, CSU din Suceava a evoluat în alcătuirea: Grigoraş, Duman – Stanciuc 5 goluri, Sadovyi 5, Loic 4, Dascălu 3, Popia 3, Furak 3, Anton 3, Manjic 2, Mihalcea 1, Lupu 1, Păunescu, Juverdianu, Oancea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: