La Muzeul Naţional al Bucovinei, lansarea albumului „Mircea Hrişcă. Emoţie şi spiritualitate”

Sub semnul emoţiei

După cum v-am informat, pe scurt, în numărul de vineri al ziarului „Crai nou”, joi a avut loc la Muzeul Naţional al Bucovinei lansarea albumului „Mircea Hrişcă. Emoţie şi spiritualitate”, album apărut la editura Karl A. Romstorfer a Muzeului Naţional al Bucovinei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, album care face parte din colecţia de artă iniţiată de muzeul sucevean, lansare însoţită şi de vernisajul unei expoziţii cuprinzând creaţii ale artistului plastic, selectate din colecţii particulare de către fiica sa, Oana-Ruxandra Hrişcă. Dr. Gabriel-Dinu Herea, coordonatorul Biroului artă al instituţiei muzeale, a fost gazda evenimentului.

 „Tata respira pictând”

Artista plastică Oana-Ruxandra Hrişcă a atins sufletele celor prezenţi cu cuvintele pe care le-a rostit despre munca depusă pentru a crea albumul, despre pictorul Mircea Hrişcă, dar, mai ales, despre cel ce i-a fost iubitor tată. A mulţumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea albumului, în special Muzeului Naţional al Bucovinei şi criticului de artă Oliv Mircea, de asemenea, familiei, soţului, Cristi Creangă, şi fiicei, Ana, „pentru orele, zilele, lunile de butonat în faţa calculatorului”.

Mircea Hrişcă e „pictorul, creatorul, mentorul, modelul din viaţa mea”, „îi sunt recunoscătoare pentru formarea mea culturală şi cred că orice copil ar trebui educat în iubire de cultură şi de valoare”, a spus ea. Născut în Bucovina, Mircea Hrişcă (1938-2005 – n.n.) „a încercat, prin întreaga sa creaţie, să-şi arate dragostea pentru această zonă”, a fost „un patriot autentic, real”, „a căutat să-şi preţuiască rădăcinile, să le valorifice”, „a ars în creaţie, s-a dăruit total artei”.

„Acasă era universul nostru”, îşi aminteşte fiica artistului. Era locul unde tata îi crea jucării, cu foarte multă imaginaţie, unde „picta folosind scaunele drept şevalet, pentru că nu avea atelier”, şi unde se trezea în miros de culori de ulei şi terebentină. Artistul „picta uneori pătimaş, pierzându-se total în actul de creaţie”, rozându-şi capetele pensoanelor şi unghiilor. „Tatăl meu respira pictând”, „de la el am învăţat că perfecţiunea nu este pământeană” şi că „frumuseţea stă în naturaleţe”. „Tatăl meu tăcea mult, era omul care detesta vociferaţia. Tăcerile sale însă erau cu sens, mi-e dor de tăcerile noastre împreună”.

Pictura lui Mircea Hrişcă are, a spus artistul plastic Oana Hrişcă, abordări tematice relativ simple („tata picta foarte mult după membrii familiei, cei care-i erau apropiaţi şi îi erau la îndemână, profita de fiecare moment ca să le surprindă trăirile”), naturi statice, peisajele, portretele, pe toate le trata cu aceeaşi responsabilitate şi interes.

Iar fiica sa a încheiat: „Tatăl meu a fost cel mai mare tată din lume!”.

Mircea Hrişcă „are vecinătăţi artistice la un nivel foarte înalt”

Exprimându-şi regretul de a nu-l fi cunoscut pe pictorul la care a observat, dintr-un început, în creaţiile sale, „un soi de sensibilitate specific Bucovinei, criticul de artă Oliv Mircea, coordonatorul albumului şi curatorul expoziţiei, a apreciat apartenenţa acestuia „la o generaţie de pictori extrem de puternică”, generaţie în cadrul căreia acesta se bucura de respect.

 I-a cunoscut doar fiica, „care a documentat într-un mod excepţional acest catalog”, cu care a făcut o echipă, împreună cu soţul acesteia, Cristi Creangă, şi cu Gabriel Herea, cu care şi-a unit forţele în dorinţa de „recuperare şi de punere în valoare a unui artist care este mai mult decât un artist local, este un artist în adevăratul înţeles al cuvântului, şi care, încet, încet, îşi va obţine, şi datorită acestui studiu monografic, anvergura naţională”.

Îndemnând la răsfoirea albumului monografic, Oliv Mircea a spus că în el „veţi găsi contururile care îi desemnează personalitatea atât de puternică în simplitatea ei, şi, probabil, că, la rându-vă, vă veţi pune întrebări care fie nouă nu ne-au trecut prin minte, fie ne-au trecut, dar în acel moment nu am avut răspunsuri”.

Oliv Mircea a ţinut să felicite Muzeul Naţional al Bucovinei („instituţia merită o reverenţă”) pentru iniţiativa de a realiza acest album de artă, al doilea după cel dedicat operei lui Traian Postolache, album dedicat operei unui artist „care a împlinit-o la un nivel de exigenţă maximă” şi care „are vecinătăţi artistice la un nivel foarte înalt”.

„Emoţiile sunt aici”

Şi pentru că tot ce s-a petrecut a fost sub semnul emoţiei, consemnez cuvintele gazdei evenimentului, Gabriel-Dinu Herea, înainte de ultimul moment de chitară clasică – din cele trei susţinute de sensibila şi talentat nepoată a pictorului, Ana Creangă:

 „Mircea Visarion Hrişcă. a reuşit să lege cerul cu pământul urmărind şi întipărind în plastică evenimentul trăirii umane şi evenimentul interacţiunii soarelui cu pământul în diferite momente ale anului.

Se face ca, la sfârşitul oricărui eveniment de genul ăsta, să dăm cuvântul personajului. În cadrul unui eveniment postum s-ar zice că ne e puţin mai greu. Eu nu cred acest lucru, dacă e să vorbim despre evenimentul de astăzi. Nu e greu să-i dăm cuvântul lui Mircea Hrişcă. Lucrările sale sunt aici, emoţiile sale întipărite în pânză sunt aici, ele vorbesc despre om şi despre cosmos, şi tot aici este emoţia sa întipărită în oamenii din comunitate şi din familia sa.

 Muzica Anei Creangă însoţeşte lucrările acestea şi vă invit pe fiecare dintre dv. să percepeţi acest moment al vernisajului ca discursul lui Mircea Visarion Hrişcă, pentru că aşa este”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: