Cernăuţi, acum un veac (6)

Păduri

Corsete.  Reclamă de epocă (Cernăuţi, 1919). „Corsete. Specialistă pentru corsete, dna. F. Rosenwasser, în Piaţa Unirii nr. 6.  Mare asortiment în corsete, bondiţe-corsete, pieptare, jupoane şi alte articole pentru dame. Corsetele se efectuesc după măsura şi forma corpului.” („Glasul Bucovinei”,  Cernăuţi, 20 martie, 1919). Iată  –  vreau să zic  – că viaţa târgului Cernăuţi, comerţul, încercau, puteau  să supravieţuiască şi  după marea zguduire, care a fost, pentru mulţi cernăuţeni alogeni, e cazul să recunoaştem, un şoc, o schimbare de statut social, financiar: Unirea Bucovinei cu Ţara. După aşa-zisa – de către unii ucrainieni şi evrei ai vremii – „cotropirea militară de către  trupele române”. Totuşi, iată: o oarecare negustoreasă din Cernăuţi, Madame Rosenwasser, îşi permitea, sub dominaţia „barbarilor de români”, să-şi facă reclamă la ziar, zile întregi, la  doar 3 luni după Unire. Românii, cum vedeţi, nu i-au închis mica ei afacere cu corsete de damă, care „se efectuesc după mărimea corpului damei” (P.S. Nu mai ştiu nimic despre doamna aceea. Sigur că, în 1940,  au venit muscalii roşii şi or fi lăudat-o  pentru consecvenţă şi patriotism-comunist. Oricum, pariez că i-au închis/confiscat buticul ei cu corsete de damă, după 1944. Ce păcat: apăi câte modele/mulaje, de sâni frumoşi, de „dame”, am pierdut… Asta-i istoria!). Păduri.  „Într-o perioadă de câţiva ani, în deceniul şase al secolului trecut,  o jumătate de milion de hectare (aproximativ 8% din  suprafaţa împădurită a ţării) au fost despădurite, la ras,  de companiile mixte româno-sovietice (Sovrom), sub paravanul plăţilor compensatorii daunelor de război, conform studiului prof. Mihai Niţă, Universitatea Braşov. În perioada comunistă nu au existat astfel de relatări, ba, mai mult,  informaţiile au fost, explicabil,  cenzurate. Astfel că niciodată nu s-a ştiut cu adevărat cât de  afectate au fost pădurile din România de acel abuz rusesc. Dar… Doborâturile masive în monoculturile de molid din Bucovina – de pildă – le „datorăm” fraţilor sovietici „eliberatori”… Pentru asta era nevoie de o  imagine „de sus”, pentru a analiza comparativ – şi obiectiv, ştiinţific,  suprafeţele forestiere. Şi singura sursă  de imagini pentru acea perioadă erau sateliţii de spionaj ai CIA, (informaţii desecretizate recent), iar mai apoi a fost  nevoie de ani de muncă şi pricepere de utilizare a noilor tehnologii pentru a face o  analiză/o comparaţie clară. Între timp, în România, suprafeţele distruse atunci au fost recuperate  prin eforturi mari ale statului şi corpului silvic din acea vreme – OK, comuniste, dar silvicii au fost mereu la datorie, indiferent de politică! –, atât prin activităţi de împădurire,  cât şi prin lucrări de corectarea torenţilor. Momentul surprins de imaginile din anii `60 reprezintă un punct de cotitură în  dezvoltarea pădurilor româneşti. Date fiind efectele ulterioare (de ex. intensificarea  viiturilor torenţiale, eroziunea versanţilor, marile inundaţii din Transilvania, din anii 1970 etc.) cauzate de suprafeţele mari afectate de  despăduriri, managementul pădurilor în România a urmat – indiscutabil – după anii 1970, calea  sustenabilităţii, regenerării şi dezvoltării fondului forestier naţional… Analizele comparative dintre „imaginile spion istorice” şi imaginile  satelitare din zilele noastre au scos la iveală efectele benefice ale acestui tip de  management: reducerea de până la patru ori a suprafeţelor afectate de tăieri rase,  promovarea pădurilor/regenerării naturale în detrimentul plantaţiilor, dar mai ales – atenţie! –  creşterea  suprafeţei ocupate de vegetaţie forestieră cu aproximativ 10-12%, în ultimele 6-7 decenii. „Defrişări” masive, mafia din pădurile Statului!? „Panici” năimiţi, autoinvestiţi  (?), pretenţii, ia mai lăsaţi-ne să ne facem meseria, menirea! Dar impostorii au fost, vor fi mereu mai vocali, mai activi decât specialiştii. Listă. O „listă” cu numele a circa  11.000 de soldaţi români morţi în lagărele NKVD, în spitalele şi batalioanele de muncă sovietice va fi publicată până la sfârşitul anului 2021 de Ambasada României la Moscova, după ce, la începutul verii trecute, a fost prezentat un prim tabel, cu datele de identificare a 10.724 de prizonieri înhumaţi în cimitirele multinaţionale din Federaţia Rusă. Ambasadorul României în Federaţia Rusă, Vasile Soare, a declarat că românii „trebuie să ştie unde le sunt înaintaşii”,  în contextul în care după publicarea primei liste a primit mii de mesaje din partea urmaşilor celor care au sfârşit în prizonierat şi care au aflat acum, după 80 de ani, că bunicul sau străbunicul nu a murit în luptă la Stalingrad, ci, poate, ani de zile mai târziu, în lagăr. Numărul românilor care au căzut prizonieri în cel de-al Doilea Război Mondial pe Frontul de Est şi care au murit în fostul spaţiu sovietic variază, existând istorici care vorbesc despre 65.000, alţii de 45.000. Ultimul român s-a întors din prizonierat în anul 1956, părinţii săi crezând în toţi acei ani de lipsă că e mort. P.S. E fără cuvinte! După ce i-am primit – după 23 august 1944 – pe ruşi în ţară, care ne-au „făcut comunişti” cu forţa, nu cu votul democratic, şi ne-am sacrificat soldaţii şi  pe Frontul de Vest (Ungaria, Munţii Tatra, etc.), scurtând durata războiului cu cel puţin 180 de zile, slavii – deveniţi comunişti –  ne-au considerat, ca şi azi, nişte duşmani. E imposibil  să pricepi, azi, după 80 de ani, de ce un oarecare sergent, ofiţer a putut fi ţinut în lagăr până în anii 1956, de vreme ce noi eram „prieteni” cu sovieticii, imediat după momentul 23 august! E de „noaptea minţii”… Relaţii.  „Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul războiului. Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreună la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilă noului regim instaurat la Petrograd. Hotărârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Ruse din acea zi menţiona: „1. Toate relaţiile diplomatice cu România încetează. Legaţia română şi, în general, toţi reprezentanţii autorităţilor române se expulzează pe cea mai scurtă cale dincolo de frontieră; 2. Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”. Guvernele României apreciau că între cele două state nu exista o stare de război şi au refuzat să dea curs solicitărilor Franţei de a interveni cu armata în sprijinul opoziţiei albgardiste, pentru a răsturna regimul bolşevic. Principala lor preocupare era recunoaşterea de către Rusia sovietică a actului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918. De asemenea, apreciau că tezaurul evacuat la Moscova – pe baza unui acord între cele două state, girat de Franţa – era un bun asupra căruia guvernul sovietic nu avea niciun drept şi trebuia restituit integral României. La 28 octombrie 1920, a fost semnat, la Paris, tratatul prin care Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia recunoşteau unirea Basarabiei cu România. (Ioan Scurtu)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: