Lucrările cercetătorilor USV, cele mai bine cotate la Salonul „Cadet INOVA’ 21”

>„Aceste rezultate vin să răsplătească preocuparea studenţilor şi cadrelor didactice de punere în valoare a potenţialului inovativ al USV” a declarat prof. dr. ing. Dan Milici, decan al FIESC Suceava

În perioada 15 – 16 aprilie 2021, la Sibiu, s-a desfăşurat Salonul Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti „Cadet INOVA’ 21”, organizat de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, sub patronajul Forumului Inventatorilor Români (FIR), al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din România (OSIM), al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi al Asociaţiei Inginerilor din România (AGIR). La manifestare au participat tineri cercetători şi studenţi doctoranzi ai Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor (FIESC) din Suceava, cu lucrări ştiinţifice şi rezultate ale activităţii de cercetare obţinute în cadrul Laboratorului de inventică şi transfer tehnologic al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV). Reprezentanţii USV au obţinut Marele premiu al juriului – Cupa „Cadet INOVA’21”, premiul societăţilor comerciale „Cadet INOVA’21” şi medalia de aur oferită de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pentru „Micropompă acţionată cu nitinol”, având ca autori pe Eusebiu Toader, Anna Sabadas, Ciprian Bejenar, Mihaela Paval. Cercetătorii suceveni au luat medalia de aur a salonului şi diploma de onoare a Institutului Român de Inventică Iaşi (IRIIS) pentru „Metodă şi sistem pentru alimentarea consumatorilor electrici izolaţi”, autorii fiind Ciprian Bejenar, Alexei Pianih, Marcel Pocris, Artiom Moldovan. Totodată, pentru reprezentanţii USV au fost acordate medalia de aur a salonului, „Award for outstanding technology from National Institute of R&D for Technical Physics Iaşi”, cât şi premiul special „Prof. Ioan Curtu” al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Filiala Braşov, pentru „Sistem de control automat”, având ca autori pe Eusebiu Toader, Ciprian Bejenar, Oana Vasilica Grosu, Ovidiu Magdin Tanta, Mihaela Paval.

„Consider că lucrările cercetătorilor suceveni au fost cele mai bine cotate dintre toate cele peste 50 de titluri care au reuşit să se califice la această ediţie a Salonului. Aceste rezultate vin să răsplătească preocuparea studenţilor şi cadrelor didactice de punere în valoare a potenţialului inovativ al USV” a declarat prof. dr. ing. Dan Milici, membru al Comitetului Ştiinţific al Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti „Cadet INOVA’ 21”, decan al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor (FIESC) Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: