Primarul Lungu a semnat contractul de 50 de milioane de lei pentru 15 autobuze electrice livrate de firma poloneză Solaris

>„Sperăm sa ajungă cât mai curând aceste autobuze, astfel încât să întregim parcul la capacitatea de 62 autobuze electrice şi să putem trece la culoarul unic de transport public” a declarat edilul-şef

Ieri dimineaţă, la sediul Primăriei Municipiului Suceava a fost semnat contractul pentru furnizarea celor 15 autobuze electrice şi 19 staţii de încărcare, între acestea din urmă 15 pentru încărcare lentă, iar 4 pentru încărcare rapidă.

Primarul Ion Lungu a parafat contractul cu reprezentantul cu firmei Solaris din Polonia, aceasta fiind câştigătoare a licitaţiei organizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

„Acestea sunt ultimele autobuze care trebuie să ajungă la Suceava din lotul celor 62 care compun parcul de transport public electric de la nivelul municipiului. Am insistat la reprezentantul firmei Solaris să aducă cât mai repede autobuzele la Suceava” a subliniat şeful municipalităţii.

Valoarea contractului este de 50,42 de milioane de lei, inclusiv TVA, termenul de livrare fiind de 22 luni. Garanţiile oferite sunt următoarele: 500.000 km sau 5 ani de funcţionare a mijloacelor de transport, 8 ani pentru caroserie, 5 ani pentru bateriile electrice, 120.000 km pentru anvelope şi 8 ani în cazul altor componente din cauciuc.

„Sperăm să ajungă cât mai curând aceste autobuze, astfel încât să întregim parcul la capacitatea de 62 autobuze electrice şi să putem trece la culoarul unic de transport public” a declarat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: