Trei suceveni amendaţi pentru încălcarea măsurii de autoizolare

Poliţiştii suceveni continuă să depisteze persoane din judeţ care ignoră măsura autoizolării. Luni, 12 aprilie, au fost identificate trei astfel de cazuri.  Două persoane, mamă şi fiică, sunt din comuna Arbore. Cele două femei, de 36 şi 18 ani, lipseau de acasă în momentul în care poliţiştii au efectuat verificări la domiciliu. Faţă de ele era instituită măsura carantinării, pentru că reveniseră recent din Italia. Femeile nu au fost găsite nici pe raza localităţii şi, astfel, poliţiştii au sesizat DSP Suceava. Ambele au fost amendate cu suma totală de 5.000 lei. Încă o amendă, dar de 1.000 lei, a fost aplicată unui bărbat din Bălăceana. Acesta a fost de negăsit la domiciliu, deşi trebuie să stea în autoizolare din 4 până pe 17 aprilie. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: