Un erou poet

Motto:De am rămas mai mult de-un ceas la masa ta din amintire/ Nu m-alunga flămând afară şi nu-mi lua din farfurie./ …De am pătruns în amintire la masa ta, sunt doar în treacăt./ Din dragostea cândva apusă, să tai o singură felie.”

De-a lungul vieţii noastre ne este hărăzit să ne rămână în amintire oameni, oameni care nu doar că au existat cu numele, ci oameni care pentru noi au fost stâlpul, umărul, mâna întinsă, zâmbetul, încurajarea şi puterea. Aceşti oameni sunt părinţii noştri, învăţătorii noştri, prietenii noştri, copiii noştri, uneori suntem chiar noi înşine. Însă, a-ţi rămâne în amintire un erou nu este dat oricui şi nici oricum. Eroul este şi el un om în carne şi oase, un om cu destin bine conturat, un om cu fapte de vitejie, dar şi cu frustrări, călăuzit de raţiune la orice pas, dar, în acelaşi timp, de poezie.

Am primit de curând în dar cartea „De am pătruns în amintire”, o antologie de versuri care, în cele 440 de pagini, vorbeşte despre crezul, dar şi despre frământarea celui care a fost Ioan Grosaru din Păiseni, Cornu Luncii. Cu toţii îl ştim pe Ioan Grosaru, acum, când unii dintre noi nu-l vom şti niciodată ca om, căci Dumnezeu a ales alte căi pentru el. Cartea sus-numită a apărut cu sprijinul financiar al Asociaţiei de Caritate din Armata Română „Camarazii”, la Editura Militară Bucureşti, 2017. Poate că unii se vor întreba de ce o carte de versuri? Cel care ţine arma în mână poate avea suflet de poet, poate visa la stele într-o noapte de vară, la iubita pe care o aşteaptă cu înfrigurare, la casa părintească lăsată departe; el se poate gândi la Dumnezeu şi nu uită de moartea care îl urmăreşte din umbră. Toate acestea le-am descoperit în cartea „De am pătruns în amintire”, argumentul dlui Liviu Vişan, preşedintele Societăţii Scriitorilor Militari, fiind acela că „literatura română are, din păcate, multe fişe în care tineri scriitori, în marea lor majoritate poeţi, şi-au dat viaţa pe front”. Cuvântul înainte, semnat de general (r.) dr. Ştefan Dănilă, emoţionează prin gândul trimis către mama sublocotenentului (post-mortem) Ioan Grosaru, căzut în Irak, în data de 21 septembrie 2007, în floarea vârstei: „Profund respect şi aleasă consideraţie mamei eroului nostru, Ecaterina Grosaru, pentru demnitatea şi hotărârea cu care păstrează vie memoria fiului său”. Cât trebuie să doară pentru o mamă să-şi ştie fiul prefăcut în veşnicie, fie el şi erou! Cartea se bucură de o copertă frumoasă, realizată de Ion Mihaiu, o copertă îndoliată însă, iar paginile sunt presărate cu ilustraţii foarte sugestive, semnate de Silviu Turculeţ. Toţi aceşti oameni, înfrăţindu-şi scopul cu cel al multor altora (dl maistru militar principal (r.) Dumitru Davidel, reprezentant al Cultului Eroilor „Regina Maria”, dl Daniel Davidel, dl primar al comunei Cornu Luncii, Gh. Fron, părintele paroh Vasile Ungureanu, colectivul redacţiei revistei „Gândirea militară românească” din Statul Major General), dar şi cu al celor despre care noi poate nu ştim, merită respectul şi salutul nostru, pentru că şi-au unit gândurile astfel încât un erou cu suflet de poet să pătrundă în amintirea noastră prin publicarea acestei antologii.

În volumul „Peregrin la porţile deşertului” am remarcat versuri profunde cu nuanţă filosofică: „Şi c-am strivit pământul în graba sper urcuş/ Şi că ecoul zării l-am transformat în scară./…Mă iartă, Doamne, că am iubit desculţ/ Tăcerea care curge din cupa de lumină.” („Pasărea de ceară”, p.11); „Ai ce spune acum, timpule; copilăriile s-au îngrămădit cu toate la gura sobei” („Alergii de iarnă”, p. 13-14); „Mi-e dor să fiu sorbit” („Corabia din furtună”, p. 15). Gândul la Dumnezeu îl însoţeşte pe eroul-poet pe tot parcursul cărţii: „Sunt doar un trecător a cărui stradă/ Aş vrea să urce către Dumnezeu”, iar poezia este cel mai sigur refugiu în această lume zbuciumată: „E singura şi marea mea iubire/ Şi singura durere ce-o primesc”. („Un alt început”, din vol. „Cărări stelare”, p.149). Cuvântul, cel dintâi care a fost, ne întâmpină în mai multe versuri, deşi ele au fost scrise în etape diferite ale inspiraţiei (ex: „De sap în poala unui alt cuvânt”, din vol. Corabia din furtună, p. 231), iubirea este dureroasă, dar dătătoare de viaţă, în cadrul satului drag Păiseni: „Bătaia din poarta casei/ Era bătaia inimii mele” („Despărţire”, p. 245). „M-ai întrebat vreodată, amice, ce e viaţa?” întreabă grav Ioan Grosaru în vol. „Inedite”, p. 337.

Antologia de versuri „De am pătruns în amintire” se încheie cu „O altfel de abordare”, prin care Mirela Simion-Ungureanu subliniază un adevăr valabil pentru toţi poeţii, din toate timpurile („Spiritul flămând de cuvinte nu a putut fi ostoit nicicând. E o continuă luptă între cer şi pământ”), dar şi cu o fişă biobibliografică care ni-l prezintă pe Ioan Grosaru ca om născut în timp şi spaţiu.

„Sigur, în faţa morţii, oamenii sunt egali. Nobleţea sacrificiului nu creşte proporţional cu talentul. Nici cu harul poetic. Dar parcă lacrima e mai grea la plecarea unui suflet sensibil. O stea mai vie taie atunci întunericul nopţii. Ca orice soldat, aşadar, şi poeţii rătăciţi în tranşee poartă cu ei semnul de moarte în loc de talisman pe fundul raniţei. Atâta doar că, la întâlnirea cu veşnicia, sufletul lor se întoarce acasă pe coperta unei cărţi.” (Liviu Vişan)

LENUŢA RUSU,

Fălticeni

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: