Modele

Nu mai sunt atâţi bătrâni cât să povestească toate câte au fost prin partea locului. Cum mai întâi aşezarea fu alcătuită din bordeie răsfirate, apoi din case – din ce în ce mai adunate – cu două cămări, pe urmă din patru… Însă mai sunt câţiva care să spună că acele câteva numite azi „bătrâneşti”, câte au mai rămas în sat, s-au durat prin anii ’70 ai veacului trecut. La început erau cu toate albe, aşa cum fură pare-se şi cele dinainte, însă după o călătorie în Moldova de jos cineva a venit cu ideea ca pe-a lui s-o spoiască în albastru siniliu. Şi-au mai făcut pe-atunci câţiva case albastre sau verzi, însă cele mai multe albe-au rămas. Însă a prins mai tare gustul altcuiva care, cine ştie pe unde observând modelele, şi-a împodobit pereţii cu tot felul de însemne. Pare-se că, la un moment dat, juma’ de sat avea astfel de podoabe. Cu vremea au mai rămas doar vreo 2-3, printre care şi cea a părinţilor duşi ai lui Petre. Care Petre s-a pus într-o zi s-o demoleze, că arăta cam rău, veche, la drum, în faţa casei sale cu etaj, cămări multe şi două băi. Dar a fost surprins asupra faptului de nişte domni de la oraş, aflaţi în trecere, care i-au zis că e impardonabil să renunţe la o aşa casă românească autentică, pe care uite colo Soarele şi Luna, uite dincolo nişte comete, mai sus semnul infinitului etc. Insensibil, Petru le-a zis că nici taică-său n-avea ştiinţă de-aşa ceva, le-a făcut doar că aşa era frumos pe-atunci, aşa era moda. Iar dacă vor domnii să vadă în sat şi alte curiozităţi, să treacă pe uliţa cealaltă, acolo sunt casele unora ce-au lucrat în Spania, nici acoperiş n-au, ci terase, iar pe la fereşti nişte sticle felurit colorate, ca la harapi.