Întâlnire online cu reprezentanţii partenerilor Sucevei din Schwaben, Mayenne şi Cernăuţi

> Preşedintele CJ Gheorghe Flutur: Este semnalul că ne pregătim cu toţii pentru revenirea la normalitate

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că de joi au fost reluate, în sistem online, discuţiile cu partenerii externi ai judeţului Suceava.

„Astăzi au fost reluate, în sistem online, discuţiile cu partenerii noştri din Schwaben, Mayenne şi Cernăuţi în vederea pregătirii unor proiecte comune pe care să le derulăm în perioada următoare, pe ordinea de zi a întâlnirii regăsindu-se atât proiecte consacrate, cât şi proiecte noi, adaptate la contextul actual pandemic” a declarat Gheorghe Flutur.

El a spus că aceasta a fost prima întâlnire de la începutul pandemiei.

„Este semnalul că ne pregătim cu toţii pentru revenirea la normalitate, iar acum, pe vreme rea, trebuie să ne pregătim pentru vremuri bune” a spus Flutur.

Din partea Consiliului Judeţean Suceava au participat preşedintele Gheorghe Flutur, vicepreşedintele Niculai Barbă, administratorul public Irina Vasilciuc şi directorul Serviciului Diaspora şi Parteneriate Externe, Gabriela Dugan.

Partenerii judeţului Suceava au fost reprezentaţi de Martin Sailer – preşedintele Parlamentului Districtual Schwaben, Olivier Richefou – preşedintele Consiliului Departamental Mayenne şi de Serghei Osaciuc – preşedintele Administraţiei Regionale Cernăuţi.

În debutul şedinţei a fost prezentată situaţia în contextul pandemiei în fiecare dintre cele patru regiuni, modul în care se acţionează şi o succintă estimare a evoluţiei vieţii economico-sociale în perioada următoare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat propuneri privind proiecte care ar putea fi derulate în comun atât în perioada pandemiei, cât şi după revenirea la normalitate.

Astfel, potrivit lui, în perioada următoare ar putea fi organizată o serie de întâlniri şi evenimente online la care să participe în special tineri din cele patru regiuni, pe domenii cultural-sportive şi de administraţie.

În contextul dezvoltării parteneriatului cu regiunea Cernăuţi, preşedintele Gheorghe Flutur susţine că va milita pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei România – Ucraina, între judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi, la care partea ucraineană a subliniat faptul că se va pregăti alocarea de sume pentru realizarea drumurilor de acces aferente.

Preşedintele Gheorghe Flutur le-a transmis partenerilor că proiectele pentru tineri trebuie să fie prioritare odată cu relaxarea restricţiilor.

El a propus realizarea unui festival al tineretului pe platoul Rarău, pelerinaje, drumeţii, la care sunt aşteptaţi să participe tineri din ţările partenere şi din întreaga lume.

Preşedintele CJ Suceava a subliniat încă o dată potenţialul turistic al Bucovinei şi rolul important pe care îl are Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava în dezvoltarea turismului şi pentru mediul de afaceri în judeţul nostru.

Pentru perioada următoare, judeţul Suceava are în vedere promovarea de proiecte în domeniul infrastructurii, sănătăţii, culturii şi turismului, acordând o atenţie deosebită atragerii de fonduri europene pentru finanţarea acestora.

În final, s-a convenit ca întâlnirile să aibă loc în continuare în format online, între echipe de lucru pe diferite domenii, următoarea întâlnire fiind stabilită foarte curând, la 13 aprilie 2021. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: